"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

joi, 13 iunie 2013

În sfârșit, o victorie: GRIGO - Geografii 1-5 (1-3)

Dacă Geografii ar trebui să mulțumească cuiva că există, atunci celor de la GRIGO li se cuvin aceste mulțumiri. Fără ei, pe cine am mai fi învins noi în play-off? Luni, 10 iunie, de la ora 19, pe terenul CMC 1, la trei săptămâni distanță de la ultima victorie (tot cu GRIGO), Geografii au câștigat clar de data aceasta, pe o ploaie deasă și constantă care, se pare, ne-a avantajat în cele din urmă. Și ”distribuția” a fost una ”aleasă”: Paul Șofron - Iulian Doroftei, Mădălin Petcu - Ovidiu Mateuț, Marius Chirilă, Vasile Darvai - Cătălin Palfi. După pauză au intrat și au jucat și George Deac și Raularian Rusu.
Emoțiile în ce privește rezultatul au existat doar în prima repriză. După obișnuita perioadă de ”tatonare”, Geografii au deschis scorul prin golgeterul Ovidiu Mateuț, cu un șut precis cu stângul, ”specialitatea casei”. Au urmat numeroase ratări din toate pozițiile, campioni fiind Cătălin Palfi, Vasile Darvai și același Ovidiu Mateuț. Cei de la GRIGO aproape că nu au trecut de centrul terenului, dar când au făcut-o, au reușit să egaleze cu un șut deviat. A fost doar un ”foc de paie”, stins repede de două goluri consecutive ale lui Marius Chirilă, care a făcut un meci foarte bun.
După pauză, sarabanda ratărilor a continuat la cote înalte. Și cei de la GRIGO au avut câteva oportunități, dar Paul Șofron a fost la înălțime (și la propriu, și la figurat). În schimb, la poarta cealaltă a fost un festival de ocazii, majoritatea ratate de Cătălin Palfi (penalty ratat - oare devine un obicei?, șuturi în bară, în portar etc). Același jucător a înscris însă dintr-un unghi mult mai închis pentru 4-1 iar Ovidiu Mateuț a închis tabela în finalul partidei, pentru o victorie liniștitoare.
Geografii au făcut într-adevăr unul din cele mai bune meciuri din acest sezon. Uimitor, pasele s-au legat, jucătorii au părut că s-ar cunoaște, din 80 de ocazii am transformat cinci. Acest succes ne asigură măcar că nu vom fi ultimii în play-off, adică vom termina în cel mai rău caz pe locul 6. ”Bătăliile” pentru un eventual loc mai bun le vom da în ultimele trei meciuri rămase.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu