"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

miercuri, 12 iunie 2013

Același scor, alți învingători, aceiași învinși: Geografii - Inter Junior 2-5 (1-2)

Joi, 6 iunie, de la ora 19, pe terenul CMC 2, Geografii au ”mâncat” și ultima bătaie din acest sezon de la liderul diviziei F, Inter Junior, după doar două săptămâni de la penultima (din turul play-off-ului). Noroc că cel puțin cu primele două clasate ne-am terminat meciurile din acest campionat. Tot așa cum am terminat și cu orice speranțe de a mai prinde un loc pe podium.
Și de data aceasta, înainte de a începe partida, păreau a exista circumstanțe pentru un rezultat pozitiv: adversarii au venit doar șase și nu aveau portar (de meserie). Geografii s-au prezentat cu: Andrei Șișoe - Mădălin Petcu, Răzvan Ghișa, Raularian Rusu, Horea Ionuț Meleg, Cosmin Ghișa, George Deac, Cătălin Palfi. Conform regulamentului, s-a jucat 5+1, deci am avut permanent două rezerve; până la urmă, s-a dovedit că adversarii au fost cei care au beneficiat de acest lucru.
De altfel, încă de la începutul partidei s-a văzut că cei de la Inter Junior se cunosc foarte bine, traseele sunt foarte bine stabilite, jucătorii tehnici, abili și rapizi, capabili să creeze faze periculoase, mai ales pe contraatac. Geografii nici nu intraseră bine în joc când adversarii conduceau cu 2-0, urmare a unor faze simple. În schimb, la poarta cealaltă, geografii au ajuns rar, astfel că lipsa portarului ”profesionist” nu i-a deranjat prea tare pe interiști, cu excepția momentului (singurul din prima parte) când șutul lui Cătălin Palfi a nimerit cadrul porții, astfel că la pauză a fost 2-1.
După pauză, în ciuda dorinței de a fi mai periculoși, geografii tot n-au prea apucat să tragă la poarta adversă și tot adversarii au punctat pentru 3-1. Meciul a devenit mai antrenant după ce același Cătălin Palfi a recuperat o minge în marginea careului și a redus din diferență. A durat însă foarte puțin - Geografii au făcut o schimbare într-un moment neinspirat, și cei de la Inter Junior s-au distanțat iarăși cu un șut din afara careului. Tot ei au închis tabela, pe finalul partidei.
Geografii înregistrează cea de-a treia înfrângere consecutivă, e adevărat, doar în compania primelor două clasate, consecință a unei programări nefericite a partidelor de către organizatori. Urmează meciuri cu echipe mai accesibile, doar motivație să mai fie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu