"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

marți, 10 iulie 2012

Statistici cu privire la meciurile echipei Geografii în sezonul 2011-2012

Sezonul 2011-2012 s-a încheiat pentru echipa noastră, dar încă se mai dispută meciuri şi, în consecinţă, nu ştim pe ce loc vor termina Geografii (existând două posibilităţi în acest moment: locul 8 sau locul 9, în funcţie de rezultatul partidei BURTOŞII – Melcii Furioşi). Totuşi, câteva statistici „la cald” ar putea fi interesante.
În acest campionat, Geografii au disputat 42 de partide, comparativ cu 38 în sezonul 2009-2010 şi doar 34 în sezonul precedent. Numărul mai mare de meciuri se datorează, în primul rând, faptului că am jucat toate cele 38 de partide de campionat (comparativ cu anii trecuţi, când unele echipe se retrăgeau şi nu aveam cu cine juca), precum şi celor 4 partide de cupă (ajungând în premieră în turul 2 al acestei competiţii). Într-un singur caz, şi anume în meciul de campionat cu Sportul Studenţesc, rezultatul de pe teren, 7-3 pe teren în favoarea adversarilor, a fost schimbat, respectiv s-a acordat victorie cu 3-0 în favoarea noastră. Prezenţele şi golurile din acest meci vor fi luate în considerare ca şi în cazul celorlalte partide.
În campionat, din cele 38 de meciuri, au fost câştigate 19 (exact jumătate, incluzând victoria la „masa verde” amintită mai sus), s-au înregistrat 4 egaluri şi 15 înfrângeri, s-au marcat 145 de goluri şi s-au primit 111, şi s-au acumulat 61 de puncte, un bilanţ uşor pozitiv per ansamblu, dar în scădere faţă de sezonul precedent (asupra cauzelor acestui aparent declin voi detalia cu altă ocazie).
În cupă, din cele 4 meciuri, desfăşurate în sistem tur-retur cu două competitoare din divizii superioare, Geografii au câştigat un meci, au făcut un egal şi au pierdut două partide. În cele patru meciuri, am marcat 10 goluri şi am primit 14.
Rezultă un bilanţ general de 42 de meciuri, 20 de victorii, 5 egaluri şi 17 înfrângeri, 155 de goluri marcate şi 125 primite în sezonul 2011-2012.
În cele 42 de partide, au evoluat 37 de jucători, comparativ cu 33 în 2009-2010 şi 41 în sezonul precedent. Această scădere faţă de sezonul precedent este doar aparentă, întrucât în fiecare an există jucători care participă extrem de rar, poate o dată sau de 2 ori, ceea ce nu este relevant. Şi în acest sezon, 13 jucători au participat de maxim 2 ori, rezultând că au fost 24 cei care au avut minim 3 prezenţe. Dacă numărul total de jucători a scăzut faţă de anul trecut, numărul celor care au minim 3 prezenţe a crescut, deoarece în sezonul precedent doar 19 jucători (dintr-un total de 41) au avut minim 3 prezenţe.
Numărul total de prezenţe din acest an a crescut de asemenea, ajungând la 354, fapt care se justifică prin creşterea numărului de meciuri. A crescut însă şi media de prezenţe pe meci, respectiv 8,43 de persoane/meci, faţă de 8,21 în sezonul trecut şi 7,87 în sezonul 2009-2010 (când însă jucam deseori şase contra şase, în funcţie de teren, comparativ cu şapte contra şapte, cum s-a impus din sezonul 2010-2011). Această creştere a prezenţei la meciuri este benefică, întrucât una-două rezerve sunt întotdeauna necesare, mai ales că nu există restricţii cu privire la schimbări.
Mai mult, echipa a câştigat în stabilitate, prin creşterea numărului de jucători care vin în mod constant la meciuri. În acest sezon, 6 jucători au fost prezenţi la mai mult de jumătate din meciuri, iar alţi doi au fost foarte aproape de jumătate, de unde rezultă că nu am avut dificultăţi în alcătuirea echipei, opt persoane fiind mai mereu disponibile, iar situaţiile-limită în această privinţă au fost mai rare, comparativ cu anii precedenţi.
Iată şi topul jucătorilor cu cele mai multe prezenţe în sezonul 2011-2012:
Raularian Rusu         41
Paul Şofron              35
Horea Ionuţ Meleg   31
Cătălin Palfi              30
Mădălin Petcu          27
Adrian Şelever         22
Ovidiu Mateuţ          19
Iulian Doroftei          19
Vasile Darvai            15
Sabin Nicula            14
Vacanţa fiind lungă, vom reveni constant şi cu alte statistici şi... surprize.

vineri, 6 iulie 2012

Sezonul se încheie cu o înfrângere: Geografii - BURTOŞII 3-5 (0-1)

Duminică, 1 iulie, pe o căldură sufocantă, de la orele 18, Geografii au disputat ultima partidă din sezonul 2011-2012 în compania echipei BURTOŞII, vecinii noştri de clasament, care s-au impus, la fel ca şi în tur, în mod oarecum neaşteptat. Pentru geografi au evoluat: Adrian Şelever (Paul Şofron) - Raularian Rusu, Horea Ionuţ Meleg - Iulian Doroftei, Ovidiu Mateuţ, Mihai Petruţ - Vasile Darvai.
În prima repriză, ambele echipe au încercat să pună stăpânire pe joc, fără prea mare succes, mingea fiind disputată, destul de haotic, la mijlocul terenului. Acţiunile lui Ovidiu Mateuţ nu au fost finalizate, iar Mihai Petruţ a trimis în bară din poziţie foarte bună. Adversarii au fost periculoşi pe contraatac şi au marcat la o fază în care au recuperat mingea în propria noastră jumătate, surprinzând avansată defensiva noastră. Altfel, Adrian Şelever a apărat bine, fiind înlocuit între buturi de Iulian Doroftei, cu puţin înainte de sosirea titularului Paul Şofron, la pauză.
Surprinzător, după pauză, BURTOŞII au fost mai eficienţi, deşi Geografii erau cei care ar fi trebuit să iasă la joc şi să recupereze. Astfel, pe contraatac, adversarii au marcat două goluri la colţul lung şi se părea că nimic nu se mai poate întâmpla la 0-3. Cu toate acestea, echipa noastră a avut o revenire de senzaţie, egalând în câteva minute, după ce ratase nenumărate ocazii, în special prin Ovidiu Mateuţ (bară şi încă o situaţie singur cu portarul), Mihai Petruţ şi Vasile Darvai. Toate cele trei goluri au fost înscrise de Vasile Darvai, care a reuşit astfel un hat-trick. La primul gol a şutat prima dată în bară, apoi mingea i-a revenit; la al doilea gol a împins mingea în poarta goală, după ce portarul respinsese un şut al lui Horea Meleg, iar la al treilea gol a pus latul la centrarea lui Ovidiu Mateuţ, după ce acesta a driblat mai mulţi adversari pe linia de fund.
Din păcate, după egalare, deşi mai era timp, Geografii s-au năpustit în atac ca să obţină şi victoria şi au fost taxaţi de adversari, care, din nou pe contraatac, s-au dovedit letali, câştigând o partidă pe care au fost aproape să o piardă la un moment dat.
Geografii încheie sezonul aşa cum l-au început - cu o înfrângere, şi vor termina pe locul 8 sau 9, în prima jumătate a clasamentului. Faţă de sezonul precedent, pare să fie un uşor declin, dar campionatul din acest an a fost în mod obiectiv mai puternic decât cel de anul trecut, şi astfel locul obţinut este unul onorabil. Păcat de această înfrângere într-un joc pe care, în mod obişnuit, ar fi trebuit să-l câştigăm, şi care a stricat puţin "petrecerea" de sfârşit de sezon. Dar poate tocmai un astfel de rezultat negativ ne va motiva în plus în sezonul care urmează şi care va debuta în septembrie.