"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

joi, 28 noiembrie 2013

Aproape de o surpriză cu liderul: Punctual - Geografii 5-4 (2-1)

Miercuri, 20 noiembrie, de la ora 19, Geografii au întâlnit liderul diviziei E din campionatul Fair-Play, Punctual, echipă care doar victorii la activ, deși e nou înscrisă în campionat. Geografii au evoluat cu Paul Șofron - Mădălin Petcu, Raularian Rusu, Horea Ionuț Meleg, Iulian Doroftei, Marius Chirilă, Cătălin Palfi și Adrian Șelever. Ca de obicei, organizatorii nu au ținut cont de nivelul acestei echipe, Punctual, și au înscris-o în ultima divizie, deși diviziile superioare sunt în suferință ca număr de formații. Sau poate cei de la Punctual doresc să-și măsoare forțele doar cu adversari mai slabi.
Cu toate acestea, Geografii nu au fost departe de o surpriză în acest joc, profitând și de faptul că adversarii i-au luat puțin de sus, mai ales după ce au reușit să se desprindă destul de repede în prima repriză la 2-0, după două erori în defensiva geografilor. Pe finalul primei reprize însă, la o degajare a lui Paul Șofron, portarul advers a scăpat mingea în poartă, astfel că Geografii au revenit norocos în joc.
A doua repriză a fost mult mai disputată. Încurajați de reușită, geografii au presat și au reușit o egalare nesperată prin Iulian Doroftei, cu un șut la colț. După ce o vreme ne-au luat la bani mărunți, cei de la Punctual au redevenit serioși și s-au desprins din nou la 4-2. Geografii au avut o replică de zile mari și au revenit a doua oară în meci, egalând la 4-4 prin reușitele lui Cătălin Palfi (cu călcâiul) și din nou portarul advers (care a scăpat în mod inexplicabil pentru a doua oară mingea în poartă, după o aruncare de la margine a lui Mădălin Petcu).
Din nefericire, adversarii au avut ultimul cuvânt în meci, marcând golul decisiv pe final. Geografii au făcut o partidă bună, peste media obișnuită din acest campionat, dar a fost insuficient pentru a obține măcar un punct în acest joc. Punctual s-a dovedit a fi o ”nucă prea tare” pentru echipa noastră și, probabil, va fi la fel pentru multe altele.

miercuri, 20 noiembrie 2013

Record absolut: Geografii - Inglorious Basterds 11-0 (1-0)

Duminică, 17 noiembrie, de la ora 19, Geografii au întâlnit pe terenul CMC 1 pe Inglorious Basterds, ultima clasată din ultima divizie a campionatului "Fair-Play" Cluj-Napoca. Au evoluat pentru geografi: Paul Şofron - Mădălin Petcu, Raularian Rusu, Răzvan Bătinaş, George Deac, Horea Ionuţ Meleg şi Dănuţ Huciu. Întrucât adversarii s-au prezentat doar şase, s-a jucat în sistem 5+1, astfel că am avut permanent o rezervă.
Jocul n-a fost atât de simplu pe cât lasă scorul să se întrevadă. Deşi adversarii n-au arătat nimic deosebit pe teren, Geografii s-au chinuit literalmente să deschidă scorul, ratând numeroase situaţii favorabile, inclusiv o bară (Mădălin Petcu), până când Horea Meleg a deschis scorul, cu o execuţie rafinată, de la distanţă, spre finalul primei reprize.
În a doua parte, meciul a arătat cam la fel, cu multe ratări şi un gol al lui George Deac din pasa lui Horea Meleg. Din păcate, la jumătatea reprizei secunde, la scorul 2-0, unul din fundaşii adverşi l-a scos în gard pe George Deac, accidentându-l şi acesta a ripostat nesportiv. Ambii jucători au primit catonaşul galben, însă cel de la Inglorious Basterds mai avea un "galben" de dinainte şi a fost eliminat.
Cu un om în minus pe teren, adversarii n-au mai făcut faţă şi au primit gol după gol în ultimele 10 minute. Au marcat toţi jucătorii de câmp, Horea Meleg (încă două goluri), Răzvan Bătinaş, Dănuţ Huciu (trei goluri), Raularian Rusu şi Mădălin Petcu (două goluri), astfel că am asistat la un scor-record, 11-0. Dacă arbitrul ar fi prelungit meciul cu câteva minute, ar fi fost şi mai şi, deşi, pe de altă parte, poate ar fi fost fair-play să ne oprim la un moment dat.
Precedentul record data din 23 septembrie 2010, când Geografii au învins Melcii Furioşi cu 12-2. Victoria este parţial umbrită de incidentele amintite, apărute ca din senin într-un joc aparent fără probleme, şi de faptul că am încasat două cartonaşe galbene - cel amintit, al lui George Deac, care era de fapt cam portocaliu, şi cel primit de Paul Şofron, după o incursiune în atac, încheiată cu o alunecare, procedeu nepermis de regulament.
Următorul meci va fi la polul opus ca dificultate, întrucât vom întâlni echipa Punctual, liderul virtual al diviziei E.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Dincolo de limita penibilului: Geografii - Marty 4-7 (2-3)

A trecut aproape o săptămână de la ultima ”performanță” a geografilor în divizia E, o înfrângere categorică (de data aceasta) în fața unei echipe teoretic accesibile, Marty, dar care miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18, ne-a servit o adevărată lecție de fotbal, în condițiile în care geografii au făcut unul dintre cele mai slabe meciuri din ultimii ani. Au evoluat: Loránd Kis - Raularian Rusu, Răzvan Bătinaș, Dănuț Huciu, Sabin Nicula, George Deac, Iulian Doroftei, Marius Chirilă, Cătălin Palfi, Adrian Șelever.
Numărul mare de jucători nu s-a dovedit a fi un avantaj, schimbările dese de efectiv pe teren determinând haos în organizare și demotivarea anumitor jucători. De cealaltă parte, cei de la Marty s-au prezentat în doar șase oameni, așa că jocul a început în sistemul 5+1. Geografii au avut astfel la început nu mai puțin de patru rezerve! Cu Toni Sorcoiu la timonă, cei de la Marty au deschis scorul la prima fază de joc și l-au majorat nu mult mai târziu, moment în care Geografii au operat primele modificări, Raularian Rusu și Răzvan Bătinaș intrând în apărare. În plus, s-a jucat 6+1, deoarece la Marty a apărut și al șaptelea om. Geografii au reușit să echilibreze partida, având o ocazie imensă prin Raularian Rusu (infiltrat în atac) și marcând de două ori prin Cătălin Palfi, cu șuturi precise. Chiar înainte de pauză, Toni Sorcoiu a marcat din careu și i-a readus pe Marty în avantaj, după ce Kis Loránd apărase în mai multe rânduri șuturile acestora.
A doua repriză a fost una de coșmar. Ea a început totuși bine cu un gol memorabil al geografilor, după o combinație între Iulian Doroftei, Marius Chirilă și George Deac, ultimul finalizând sub bară. Mai departe însă, geografilor nu le-a ieșit mai nimic iar cei de la Marty, în dispoziție bună de joc, s-au distanțat cu lejeritate pe tabelă, în condițiile în care Kis Loránd a apărat cam tot ce se putea apăra, scutindu-ne de rușinea unui scor-fluviu. La poarta cealaltă, încercările de a puncta s-au materializat o singură dată, la un șut al lui Dănuț Huciu.
Chiar când ne gândeam că am putea reedita scorul din partida precedentă (6-5), Geografii forțând golul cinci, Marty a înscris și la ultima fază a meciului, pecetluind o victorie absolut meritată a lor.
Geografii, cu cinci înfrângeri în ultimele șase meciuri, trebuie neapărat să-și revină în meciurile care urmează pentru a mai putea spera măcar la un loc în play-off.

vineri, 1 noiembrie 2013

Mai rău decât arată scorul: Jamaica - Geografii 6-5 (4-1)

Miercuri, 30 octombrie, de la ora 18, Geografii s-au prezentat pe terenul CMC 1 fără câţiva titulari, cu speranţa că Jamaica, echipă nou-înscrisă în campionat, va fi o "pradă" uşoară. Şi, cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, jamaicanii ne-au învins fără drept de apel, în ciuda faptului că scorul strâns ar putea indica altceva. Următorii geografi au evoluat: Paul Şofron - Raularian Rusu, Horea Ionuţ Meleg - Iulian Doroftei, Marius Chirilă, Sabin Nicula - Adrian Şelever.
Partida a început cu o scurtă perioadă de tatonare, după care adversarii au avut câteva ocazii mari, oferindu-i portarului Paul Şofron oportunitatea să se remarce. Atacul geografilor n-a funcţionat aproape deloc, mingile aruncate spre Adi Şelever sfârşind în aut de poartă sau de margine; o singură dată a avut Adi şansa de a înscrie, dar mingea a trecut pe lângă poartă. Pe la jumătatea primei reprize, Jamaica a deschis scorul după o lansare în spatele fundaşilor noştri, atacantul advers stopând mingea, din careu, în poarta geografilor. Încă nu ne trezisem bine după primul gol şi era deja 4-0 pentru adversari, care au profitat de buimăceala defensivei geografilor, pentru a se distanţa decisiv pe tabelă. Abia la ultima fază a primei reprize au reuşit şi geografii să înscrie, prin Horea Meleg, cu un şut la colţul lung.
În a doua repriză, jamaicanii au lăsat-o "mai moale", jucând mai degrabă defensiv şi pe contraatac. Geografii nu s-au lăsat invitaţi de două ori şi au atacat mai consistent, şutând mai des la poartă, mai ales că Jamaica a avut un portar improvizat şi care a luat gol la orice şut mai sănătos. Marius Chirilă a reuşit să-şi regleze "tirul" şi să înscrie de două ori, în timp ce Jamaica a mai punctat o dată, având însă şi multe alte ocazii. Apoi, pe o contră, Iulian Doroftei a reuşit finalizarea şi, la 5-4, speranţele au început să apară. Jamaica a mai fructificat una din numeroasele situaţii de gol iar Geografii au revenit iarăşi la un gol distanţă în ultimul minut, prin reuşita lui Iulian Doroftei, din lovitură liberă.
N-a mai fost timp pentru egalare, dar ar fi fost un rezultat mincinos faţă de cum au decurs lucrurile pe teren. Geografii au avut carenţe mari în toate compartimentele, dar în special în defensivă, doar evoluţia lui Paul Şofron limitând proporţiile scorului. În pofida acestor probleme, dacă meciul ar mai fi durat 5-10 minute, este posibil să fi obţinut un egal sau chiar victoria, adversarii părând epuizaţi fizic în a doua repriză. Este a patra înfrângere a geografilor în acest sezon, toate fiind la un gol diferenţă.