"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

vineri, 31 mai 2013

Trei puncte pentru moral: Geografii - GRIGO 3-2 (1-1)

Zi caniculară, mai degrabă de vară decât de primăvară târzie, miercuri, 22 mai 2013, când, de la ora 18, pe terenul CMC 1, Geografii au întâlnit pe GRIGO într-un ”derby” al ultimelor două clasate din play-off. În ciuda condițiilor meteo, s-au prezentat (și au transpirat din greu) următorii: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Raularian Rusu, Răzvan Ghișa, Iulian Doroftei, Horea Ionuț Meleg, Cosmin Ghișa, Mihai Petruț. Record de cartonașe galbene într-un meci fără evenimente deosebite: Raularian Rusu, Cosmin Ghișa (ambii pentru henț) și Mădălin Petcu (pentru proteste). Și adversarii au fost ”îngălbeniți” în egală măsură.
Partida a fost foarte disputată, Geografii având și câteva absențe notabile, în special în compartimentul ofensiv, unde Mihai Petruț (revenit după o lungă absență) a jucat pe un post inedit, cel de vârf de atac, dar s-a descurcat excelent! În prima parte, s-au ratat ocazii la ambele porți, dar geografii au fost mai incisivi și au deschis pe merit scorul, după o combinație a fraților gemeni Ghișa, finalizată de Cosmin Ghișa cu un șut puternic din careu. Până la pauză, cei de la GRIGO au egalat, după o eroare individuală în defensiva geografilor.
Și în a doua repriză, Geografii au fost echipa mai bună și care a dominat cu destulă claritate jocul. Mihai Petruț și-a intrat în rolul de puncheur și a adus echipa în avantaj, trimițând sub bară o minge respinsă greșit de portarul advers. Câteva minute mai târziu, tot el a reușit o finalizare de excepție dintr-un unghi foarte închis și la 3-1 se părea că zarurile au fost aruncate. Totuși, cei de la GRIGO au redus din diferență, după o combinație rapidă în atac și, astfel, finalul a fost pe muchie de cuțit.
Defensiva ”de fier” a geografilor nu a mai cedat însă și jocul s-a încheiat cu victoria meritată și muncită a acestora.

sâmbătă, 25 mai 2013

Nici de data aceasta: EBS BLITZ - Geografii 4-2 (3-1)

Joi, 16 mai, de la ora 18, pe o căldură greu de suportat, Geografii au întâlnit una din pretendentele clare la promovare în această ediție de campionat, EBS BLITZ. Din păcate, nici de data aceasta Geografii nu au reușit un rezultat pozitiv, deși premisele pentru acesta existau, începând cu formula aliniată: Paul Șofron - Iulian Doroftei, Horea Ionuț Meleg (Raularian Rusu) - Vasile Darvai, Marius Chirilă, Ovidiu Mateuț - Cătălin Palfi.
Partida a început în ușoara notă de dominare a adversarilor, care au și avut câteva ocazii, dar defensiva geografilor, în frunte cu Paul Șofron, s-a descurcat foarte bine, anihilând atacanții celor de la EBS BLITZ. Mai mult decât atât, Cătălin Palfi a deschis scorul, cu un șut senzațional, în vinclu. Din păcate, spre finalul primei părți, Horea Meleg s-a accidentat și nu a mai putut relua partida, în locul său intrând (până la finalul meciului) Raularian Rusu. Defensiva a clacat aproape imediat, Geografii primind trei goluri în câteva minute, astfel că la pauză cei de la EBS BLITZ aveau meciul aproape rezolvat, după ce se chinuiseră aproape o repriză să înscrie.
În partea a doua a fost rândul geografilor să preia inițiativa și să încerce să întoarcă rezultatul, mai ales că de data aceasta portarul advers avea soarele în față (în prima repriză, Paul Șofron avusese o problemă similară). Din păcate, combinațiile geografilor, foarte bune până la pasa decisivă, nu au fost finalizate decât o singură dată, prin același Cătălin Palfi, deși ocazii au mai fost. Au ratat, în special, Iulian Doroftei (bară), Vasile Darvai și tot Cătălin Palfi, în vreme ce Ovidiu Mateuț, în mod normal coordonatorul jocului și totodată marcator, a prins o zi mai slabă.
Dintr-un corner executat rapid, cei de la EBS BLITZ au dat lovitura cu câteva minute înainte de final, când geografii se străduiau să egaleze, și astfel s-a conturat scorul final al unei partide trepidante, încheiată, din nefericire, cu înfrângerea geografilor. Este adevărat și că cei de la EBS BLITZ au făcut un meci foarte bun și au venit, ca niciodată, cu multe rezerve, având astfel și ”suflu” proaspăt pe teren, ceea ce la geografi nu a fost cazul, căldura și oboseala spunându-și cuvântul.

joi, 23 mai 2013

De ne(de)scris: Geografii - BK UNION 2012 3-13 (0-4)

Mi-a luat aproape o lună să mă hotărăsc să scriu ceva despre acest meci. O fac până la urmă pentru că principalul merit al echipei la acest meci a fost că s-a prezentat. Iar cei șase care au venit merită toate laudele pentru că, prin aceasta, indiferent de rezultat, am evitat rușinea unei neprezentări, pe care personal o consider mai gravă decât cea mai drastică înfrângere suferită de echipa noastră vreodată.
Iată-i și pe cei șase prezenți: Răzvan Bătinaș, Răzvan Ghișa, Cosmin Ghișa, Eusebio Man, Cătălin Schuller și Dănuț Huciu. Horea Ionuț Meleg a venit la meci dar nu a putut evolua, din cauza unei accidentări. El s-a și străduit să construiască o echipă pentru acest meci.
Scorul, așa cum spuneam, este mai puțin important. Adversarii au profitat la maxim de faptul că echipei noastre i-a lipsit, în primul rând, un portar, toți jucătorii făcând cu schimbul în poartă, ceea ce sigur că a avut drept consecință primirea unui număr mare de goluri.
Un rol important l-a avut și lipsa de coeziune în joc, precum și dorința multora de a participa la faza de atac, cu neglijarea compartimentului defensiv, cu precădere în repriza a doua, când marcarea unui gol de onoare a devenit obsesivă. Până la urmă am și marcat, nu unul, ci chiar trei goluri, prin Cosmin Ghișa (de două ori) și Cătălin Schuller.
A fost un context nefericit, înainte de vacanță, și tot ce se poate spune e că sperăm ca o astfel de situație să nu se mai repete.