"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

miercuri, 24 decembrie 2014

Sărbători fericite!

Echipa Geografii urează ”Sărbători fericite!” tuturor jucătorilor, suporterilor, adversarilor și tuturor celor care urmăresc acest blog și evoluția echipei. Vă mulțumim! Datorită vouă și prin voi a fost posibil ca acest proiect să meargă înainte.
 
 
 

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Anul 2014 se încheie cu un succes de senzație: Old Boys Feleacu - Geografii 2-8 (0-5)

Ultimul meci al geografilor din acest an s-a disputat miercuri, 17 decembrie, de la ora 20, pe terenul CMC 1, cu o echipă mai recent înscrisă în campionat, Old Boys Feleacu (în locul celor de la Tottenham). Deși adversarii se află în prima jumătate a clasamentului, Geografii au făcut un meci senzațional, câștigând fără emoții. Au evoluat: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Ciprian Todor, Răzvan Bătinaș, Flaviu Cătinean, Horea Ionuț Meleg, Cătălin Palfi și Dan Zaharia. Cartonaș galben: Ciprian Todor (pentru o neînțelegere la o schimbare).
Old Boys Feleacu au început destul de ”tare”, atacând poarta lui Paul Șofron, care a apărat însă foarte bine. De asemenea, evoluția lui Eugen Ciobanu în fața unor foști coechipieri de la Feleacu a fost una remarcabilă. De altfel, el a și înscris primul gol, trimițând mingea la înălțime în careul advers, unde Horea Ionuț Meleg l-a derutat pe portar (fără a atinge mingea): 1-0. Horea Meleg a punctat pentru 2-0 cu un șut la colțul lung și apoi golurile au curs, până la pauză fiind 5-0 după o repriză de vis. Fiecare gol din prima repriză a fost marcat de altcineva: Ciprian Todor, Cătălin Palfi și Flaviu Cătinean au fost autorii golurilor trei, patru și cinci.
În a doua repriză s-a mai redus turația ”motoarelor”, cei de la Old Boys Feleacu au punctat și ei de două ori, în condițiile în care Paul Șofron a parat numeroase mingi. La poarta cealaltă a ieșit la rampă, așa cum era de așteptat, Dan Zaharia, care a reușit o ”dublă” iar Eugen Ciobanu a înscris și el a doua oară în acest joc.
Geografii au evoluat cu toții foarte bine, pasele au curs șnur, driblingurile și depășirile în viteză au fost la ordinea zilei, s-a mai și ratat (bineînțeles), dar în ansamblu a fost una dintre cele mai reușite partide din acest sezon. Geografii își iau așadar rămas bun cu o victorie de la anul 2014, care a fost de departe cel mai bun an (calendaristic vorbind) din istoria echipei. N-ar fi rău ca și sezonul 2014-2015 să confirme acest trend ascendent și echipa să se claseze pe podium și să promoveze.

joi, 11 decembrie 2014

S-a decis în prima repriză: Geografii - GRIGO 5-3 (3-0)

Pe o vreme potrivnică fotbalului și pe un teren (CMC 2) cu bălți, miercuri, 10 decembrie, de la ora 20.30, Geografii au disputat a doua etapă a returului în compania prietenilor de la GRIGO. În ciuda ploii persistente, a mingii ciudate și a condițiilor în general dificile, cele două formații au făcut o bună propagandă fotbalului și sportului. Geografii au jucat cea mai mare parte a meciului în formula: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Andrei Kökeinyesdi - Cosmin Gorga, George Deac, Horea Ionuț Meleg - Dan Zaharia. A mai jucat Raularian Rusu.
Poate mai mult decât în trecut, GRIGO s-a dovedit un adversar valoros și prima parte a meciului a fost destul de echlibrată. Ambele echipe și-au trecut în cont câteva ocazii și câte o bară (a geografilor semnată de Cosmin Gorga). Scorul a fost deschis de Dan Zaharia, după o degajare lungă și precisă a lui Paul Șofron, care l-a pus pe atacantul geografilor în postura de a înscrie. Același Dan Zaharia a majorat diferența după o lovitură liberă obținută tot de el și transformată după o schemă cu Eugen Ciobanu. Imediat a venit și golul al treilea, după un șut de la distanță, la colțul scurt, al lui Eugen Ciobanu, portarul advers fiind neatent. În câteva minute, Geografii au făcut diferența și au intrat la pauză cu un avantaj comfortabil.
Comfortul a fost însă puternic deranjat în a doua parte, când cei de la GRIGO au revenit în joc și s-au apropiat la un singur gol diferență: 3-2. A fost momentul când Geografii au revenit la turația maximă și au refăcut distanța pe tabelă, prin reușitele lui Dan Zaharia (hat-trick) și Andrei Kökeinyesdi. La ultima fază, Robert Rus de la GRIGO a stabilit scorul final, reluând mingea în bara transversală, de unde aceasta a căzut pe sau dincolo de linia porții, înainte de a reveni în transversală.
Nu mai contează, s-a acordat golul, învingătoarea era oricum stabilită deja în acel moment. Geografii au făcut un nou meci bun, Paul Șofron a apărat foarte bine și a greșit o singură dată (la golul al doilea) iar cei de pe teren au fost în general în formă, deși unii poate mai puțin inspirați la finalizare, Cosmin Gorga având un număr record de ratări în acest joc. De remarcat și soliditatea cuplului din apărare - Eugen Ciobanu - Andrei Kökeinyesdi și eficiența liniei de mijloc, cu Horea Meleg și George Deac în prim-plan. Dan Zaharia, după cum joacă în atac, va deveni foarte probabil golgeterul echipei în cel mai scurt timp, și probabil chiar al diviziei D.

duminică, 7 decembrie 2014

Revanșă fără emoții: Geografii - Albines 8-3 (4-2)

Fără câțiva oameni de bază, Geografii s-au prezentat cu oarecare temeri joi, 4 decembrie, de la ora 21, pe terenul CMC 1, având în vedere că adversarii câștigaseră în primul meci din acest campionat într-o situație similar. De data aceasta însă n-a mai fost cazul, meciul îndreptându-se liniștit spre un rezultat clar favorabil geografilor, care au avut în teren pe: Vlad Săuca - George Deac, Andrei Kökeinyesdi, Iulian Doroftei, Raularian Rusu, Marius Chirilă, Horea Ionuț Meleg, Dan Zaharia.
De altfel, emoțiile s-au risipit încă de la început, Dan Zaharia și Horea Ionuț Meleg marcând destul de repede. Cei de la Albines au profitat de unele inexactități în apărarea noastră și au reușit în două rânduri să reducă diferența de pe tabelă la un singur gol - a fost 2-1 și apoi 3-2, golul al treilea al geografilor fiind înscris tot de Dan Zaharia. Aparentul echilibru a fost rupt definitiv la ultima fază a primei reprize, când Andrei Kökeinyesdi a prins un șut de zile mari de la distanță, mingea lovind bara laterală înainte de a intra în poartă.
În repriza a doua s-a mai pus practic doar problema scorului. Cei de la Albines au mai punctat o singură dată, pe o contră, când diferența de pe tabelă era destul de mare încât să nu mai conteze, și au avut vreo patru bare, suficient cât să se declare ghinioniști. În realitate, Geografii au câștigat fără să forțeze, marcând de încă patru ori, prin Dan Zaharia (încă de două ori) și Andrei Kökeinyesdi (din lovitură liberă, cu ajutorul unui fundaș, și la ultima fază a meciului, cu un șut de lângă marginea terenului) și ratând destule alte situații, prin Marius Chirilă sau Iulian Doroftei.
Meciul a fost clar dominat și câștigat de geografi, care și-au recâștigat golgeterul, Dan Zaharia, revenit în formă maximă după o accidentare. Și ceilalți jucători au evoluat foarte bine, dar la finalizare s-a distins Andrei Kökeinyesdi care, din postura de fundaș, a contribuit la nu mai puțin de trei goluri. Cei de la Albines au evoluat în limitele bunului simț, în doar șase jucători (motiv pentru care Geografii au avut permanent două rezerve, o situație nu tocmai plăcută iarna), dar au fost departe de ceea ce au arătat în partida inaugurală a stagiunii.

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Turul se încheie cu un succes la limită: Geografii - Yeovil Town 3-2 (0-1)

Meci foarte dificil pentru geografi, joi, 27 noiembrie, de la ora 21, pe terenul CMC 1, în compania formației de pe locul secund, Yeovil Town. Cu atât mai dificil cu cât și condițiile meteorologice au fost total defavorabile (frig, lapoviță și vânt puternic) iar Geografii veneau după o serie de rezultate nefavorabile, în vreme ce Yeovil Town aveau teoretic un atu, fiind clasați mai bine și în acest sezon, și în sezonul precedent. Geografii s-au prezentat cu numărul minim, șapte jucători: Paul Șofron - Iulian Doroftei, Andrei Kökeinyesdi - Marius Chirilă, Cosmin Gorga, Horea Ionuț Meleg - Dan Zaharia.
Partida a fost una destul de echilibrată, intens disputată, Geografii având mai mult inițiativa și atacând cu mai multă vigoare. În prima repriză, acest atacuri nu s-au soldat cu niciun gol, în ciuda ocaziilor destul de numeroase. În schimb, scorul a fost deschis de cei de la Yeovil Town: Paul Șofron a respins în lateral un șut puternic, iar un atacant advers a înscris imparabil, sub bară.
Imediat după pauză însă, soarta partidei s-a întors în favoarea geografilor, mai inspirați la finalizare decât în prima parte. Mai întâi, Cosmin Gorga a egalat cu un șut senzațional, din unghi, iar puțin mai târziu Geografii au trecut în avantaj pe tabelă prin reușita lui Dan Zaharia. Tot cei doi au colaborat și la cea mai controversată fază a meciului, cea a golului de 3-1: Horea Ionuț Meleg a fost faultat în propriul careu și s-a accidentat, Paul Șofron a cerut oprirea jocului, o parte a jucătorilor de pe teren (inclusiv majoritatea adversarilor) s-au oprit, arbitrul însă n-a fluierat, Cosmin Gorga a continuat faza și Dan Zaharia a marcat. Cei de la Yeovil Town au protestat, dar golul a fost validat, spre nemulțumirea lor, astfel că până la final ei au jucat mult mai agresiv. Ultimele minute au fost practic dominate de Yeovil Town, într-o răbufnire care a avut drept rezultat o lovitură de la 9 m deoarece Geografii acumulaseră 6 faulturi de echipă. Prin transformarea acesteia s-a stabilit rezultatul final: 3-2.
Geografii au făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest tur de campionat și au demonstrat că, în fața adversarilor mai valoroși, reușesc întotdeauna să se mobilizeze exemplar. A fost o victorie muncită și pe deplin meritată, după cum s-a desfășurat meciul în ansamblu. Este de înțeles frustrarea adversarilor, care au dat pe vina pe o singură fază pentru înfrângere. Dincolo de acea fază, rezultat al unei neînțelegeri, Geografii au fost mai buni în această partidă.

duminică, 23 noiembrie 2014

Meciul din cupă cu Ajax s-a amânat

Azi, 23 noiembrie, de la ora 20, Geografii ar trebuit să joace al treilea meci din cupă (ultimul din tur), cu Ajax, echipă din divizia B. Meciul s-a amânat pentru altă dată, la rugămintea celor de la Ajax.

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Învinși de ultima clasată: Nableții - Geografii 4-2 (1-0)

După o serie pozitivă de opt meciuri fără înfrângere, Geografii au pierdut al doilea meci consecutiv joi, 20 noiembrie, de la ora 18, pe terenul CMC 1. Dacă în etapa precedentă înfrângerea poate fi explicată, adversară fiind echipa de pe primul loc, de data aceasta s-a pierdut în fața ultimei clasate, Nableții. S-au prezentat următorii: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Andrei Kökeinyesdi - Flaviu Cătinean, Cosmin Gorga, Claudiu Mirea - Horea Ionuț Meleg.
Încă de la început Nableții au jucat destul de bine pentru o echipă care deține ”lanterna roșie”. Geografii au ratat ocazii mari, în special prin Horea Ionuț Meleg, dar adversarii au deschis scorul, cu destul noroc, printr-un șut deviat, mingea lovind bara, apoi pe Paul Șofron în spate, înainte de a intra în poartă.
În repriza a doua, Geografii au început bine, dar au ratat cu seninătate un penalty prin Cosmin Gorga (bară). Totuși, a venit și egalarea, după un șut de la distanță al lui Flaviu Cătinean. Geografii s-au descurcat destul de greu cu apărarea masivă a celor de la Nableții, diferența de talie fiind evidentă. Adversarii au preluat oarecum suprinzător conducerea, Paul Șofron scăpând o minge în bară, de unde aceasta a revenit unui atacant, care a marcat cu capul. Și la golul de 3-1, Nableții au avut noroc, Andrei Kökeinyesdi deviind nefericit un balon în proprie poartă. La acest scor, Geografii s-au aruncat cu toții în atac, dar fără succes. Mai mult, pe contraatac, Nableții au majorat diferența la 4-1. În ultimele minute, Cosmin Gorga a stabilit scorul final cu un șut din afara careului.
Este o înfrângere rușinoasă, mai ales prin prisma actualei clasări a adversarilor. Geografilor le-a lipsit un atacant veritabil și au cedat și fizic în fața unor adversari mai bine făcuți. Nableții au avut noroc cu carul, după cum ei înșiși au recunoscut. Asta desigur nu scuză prestația mai puțin inspirată și superficialitatea majorității geografilor în acest meci.

vineri, 14 noiembrie 2014

Liderul a învins în meciul 13 din ziua de 13: Geografii - Instalatorii 2-6 (1-3)

După o serie de opt meciuri cu rezultate pozitive, mai precis șapte victorii și un egal, Geografii au cunoscut iarăși gustul amar al înfrângerii, joi, 13 noiembrie, de la ora 21, pe terenul CMC 2, în cel de-al 13-lea meci al sezonului (etapa 11 din campionat + cele două meciuri din cupă). Și, deși în cupă, de exemplu, Geografii au câștigat cu echipe din divizii superioare, în campionat nu au făcut față liderului și probabil viitoarei câștigătoare a diviziei D, Instalatorii și asta în ciuda numărului mare de jucători prezenți la acest meci: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Andrei Kökeinyesdi, Cosmin Gorga, George Deac, Raularian Rusu, Horea Ionuț Meleg, Ovidiu Mateuț, Cătălin Palfi, Dan Zaharia, plus mai mulți suporteri.
Instalatorii s-au ”instalat” încă de la început la cârma jocului, pe care l-au dominat în cea mai mare parte, evoluând cu agresivitate și uneori la intimidare, obicei preluat de la fosta SPORTING, de la care au fost prezenți mai mulți jucători. De altfel, fantoma SPORTING-ului a fost mai tot timpul prezentă în joc - noroc că s-a terminat cu bine pentru instalatori și n-am mai avut parte de incidente la final! Ei au deschis scorul cu un șut din marginea careului iar Geografii au egalat după o degajare perfectă a lui Paul Șofron, mingea fiind trimisă în poartă cu capul de Cosmin Gorga, cu prețul unei accidentări cauzate de intrarea întârziată a portarului. Până la pauză însă Instalatorii au fructificat alte două șanse de gol, una după o schemă la o lovitură liberă, alta dintr-un șut norocos, scorul devenind 3-1.
În a doua repriză, Geografii au început mai bine, s-au mobilizat în atac, unde a intrat Dan Zaharia (revenit pe teren după o lungă absență, cauzată de o accidentare) și chiar au reușit să reducă din diferență prin Ovidiu Mateuț, cu un șut puternic din marginea careului. Egalarea a fost destul de aproape, dar același Ovidiu Mateuț, dar și Cosmin Gorga sau Dan Zaharia au ratat. În acest timp, Instalatorii au continuat raidurile la poarta lui Paul Șofron, care a apărat bine. Inevitabilul s-a produs însă la un fault în careu, comis de Ovidiu Mateuț, pentru care adversarii au primit penalty, executat imparabil de Robert Macula, căpitanul echipei adverse. Adversarii s-au detașat apoi la 5-2 după o greșeală individuală în defensiva geografilor și au mai înscris odată, stabilind scorul final: 6-2.
Adversarii au câștigat meritat, păcat de momentele în care fair-play-ul a lipsit. Geografii ar fi putut obține un rezultat mai bun, cu ceva mai mult noroc sau cu o mai bună organizare a jocului.
 
 

luni, 10 noiembrie 2014

Totul merge strună și în cupă: FPG - Geografii 4-9 (2-4)

Deși în cupă Geografii sunt în grupă doar cu echipe de divizie superioară, până acum ei au reușit să fie ”buturuga mică” și să câștige ambele întâlniri disputate. Cea de-a doua s-a jucat duminică, 9 noiembrie, de la ora 21, pe terenul CMC 2, în compania echipei FPG, clasată pe locul 3 în divizia C. Se pare că echipa de pe locul 3 din divizia D este mai bună decât echipa de pe locul 3 din divizia C, cel puțin judecând după această partidă! Pentru geografi au evoluat: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Raularian Rusu, Cosmin Gorga, Ciprian Todor, Horea Ionuț Meleg, Alexandru Solomon, Cătălin Palfi.
Meciul a avut multe faze de poartă și multe goluri, jucându-se destul de deschis de ambele părți. Geografii au deschis scorul după ce adversarii au executat spre ultimul fundaș un corner, acesta a luftat, iar Horea Ionuț Meleg a scăpat pe contraatac. FPG a egalat aproape imediat, cu un șut din careu. Geografii s-au distanțat apoi la 3-1 după două autogoluri ale celor de la FPG, demne de cascadorii râsului: primul dintr-un aut de margine, portarul scăpând mingea în poartă, iar al doilea după un șut al lui Horea Meleg în bară, mingea ricoșând într-un fundaș și intrând în poartă. Alexandru Solomon a dus scorul la 4-1 cu o execuție pretențioasă din careu, iar FPG a redus din diferență chiar înainte de pauză, profitând de o degajare greșită a lui Paul Șofron.
Portarul geografilor și-a ”spălat păcatele” în a doua repriză, intervenind decisiv la multe atacuri și șuturi ale adversarilor, spre deosebire de colegul său din poarta adversă care a primit gol la aproape orice șut mai sănătos. Astfel, tabela înregistra 2-6 după două noi execuții reușite ale lui Horea Ionuț Meleg și Alexandru Solomon. FPG a avut o perioadă mai bună pe la mijlocul reprizei, când au și punctat de două ori, emoțiile revenind la scorul de 6-4. Finalul a aparținut însă geografilor, care au mai înscris de trei ori, prin Cosmin Gorga, Cătălin Palfi și Horea Ionuț Meleg (hat-trick), în urma unor acțiuni individuale.
Geografii așteaptă cu moralul ridicat derby-ul cu liderul din campionat, Instalatorii.

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

La pas: Phoenix Old - Geografii 0-5 (0-1)

Miercuri, 5 noiembrie, de la ora 19, Geografii au întâlnit un adversar tradițional, Phoenix Old, pe care, în ultima vreme, l-au învins aproape de fiecare dată și de obicei fără emoții. Și de data aceasta, scenariul s-a respectat, scorul căpătând proporții în repriza a doua. Pentru geografi au evoluat: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Raularian Rusu, Andrei Kökeinyesdi, Horea Ionuț Meleg, Cosmin Gorga, Claudiu Mirea, Alexandru Solomon.
Întreaga partidă a fost dominată de geografi, adversarii apărându-se în general bine și încercând să dea ”lovitura” pe contraatac. În prima repriză, Geografii au punctat o singură dată, prin Andrei Kökeinyesdi, cu un șut senzațional din banda stângă. În rest, portarul și defensiva adversă, foarte atentă, au făcut față atacurilor geografilor.
În partea a doua, dramul de emoții s-a risipit după o combinație între Claudiu Mirea și Cosmin Gorga, faza fiind finalizată cu gol de acesta din urmă: 0-2. Până la final, au mai înscris Eugen Ciobanu, Cosmin Gorga și Alexandru Solomon, și s-au mai ratat o sumedenie de ocazii, în special prin Claudiu Mirea, Alexandru Solomon și Horea Ionuț Meleg, în contextul în care cei de la Phoenix Old au încercat să iasă la joc și au lăsat spații mai mari în propria defensivă.
Rezultatul reflectă realitatea de pe teren. Cu acest nou succes, Geografii își consolidează poziția a treia în clasament, dar săptămâna viitoare va fi adevăratul ”test de maturitate”, când adversari vor fi liderii, Instalatorii. Până atunci, duminică, 9 noiembrie, se dispută al doilea meci din cupă cu FPG, echipă din divizia C.

vineri, 31 octombrie 2014

Egalați în prelungiri: Geografii - FC Luptii 1-1 (0-0)

Meci deosebit de echilibrat, joi, 30 octombrie, de la ora 18, pe terenul CMC 1, între Geografii și FC Luptii, echipe care, în clasament, sunt despărțite doar de golaveraj. Pentru geografi au evoluat: Paul Șofron - George Deac, Andrei Kökeinyesdi, Cosmin Gorga, Eugen Ciobanu, Horea Ionuț Meleg, Răzvan Bătinaș, Raularian Rusu.
Partida s-a jucat predominant la mijlocul terenului, unde Geografii au avut o ușoară superioritate, care însă nu s-a materializat pe tabela de marcaj în prima repriză. Raularian Rusu a ratat de trei ori din poziții favorabile, portarul advers reușind de fiecare dată să apere șuturile. Și la poarta cealaltă, Paul Șofron a intervenit de câte ori a fost nevoie. Cele două defensive și-au făcut foarte bine datoria, la geografi fiind demnă de consemnat reprofilarea lui George Deac în postură de ultim apărător, evoluția lui fiind ireproșabilă.
Și în a doua repriză, jocul a decurs în aceleași coordonate, cele două formații anihilându-se reciproc în cea mai mare parte a timpului. Geografii au mai avut câteva situații de gol, iar FC Luptii au avut o bară și alte câteva șuturi bune, reținute de Paul Șofron. Chiar când se părea că meciul se îndreaptă spre un rezultat alb, George Deac, la prima incursiune în jumătatea adversă, a trimis un șut plasat la colțul scurt, de la distanță, surprinzându-l pe portarul advers: 1-0. În ultimele minute, FC Luptii au căutat egalarea, fără a avea ocazii, în vreme ce Geografii s-ar fi putut desprinde pe contraatac, dar Răzvan Bătinaș a șutat în portar la o fază la care o pasă în fața porții goale spre unul dintre coechipieri ar fi dus aproape sigur la 2-0. Cum ocaziile se răzbună, în prelungiri, practic la ultima fază, s-a produs egalarea: FC Luptii au executat înalt un corner de pe partea dreaptă, Paul Șofron a ieșit pe sub minge și un adversar a înscris cu capul de la colțul lung în poarta rămasă goală.
Frustrarea a fost mare în tabăra geografilor, dar rezultatul este unul echitabil după aspectul general al jocului. Geografii au evoluat foarte bine în defensivă, au dominat teritorial cea mai mare parte a partidei, dar nu și-au creat suficiente situații de gol, lipsa unui vârf veritabil de atac fiind vizibilă - Cătălin Palfi a lipsit iar Dan Zaharia a fost din nou doar suporter, fiind accidentat. FC Luptii au ripostat în special prin contraatacuri tăioase, au stat foarte bine în teren și au avut meritul de a crede în șansa lor până la final.

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Emoții până în prelungiri: RIO - Geografii 2-4 (1-2)

Meci deosebit de dificil pentru geografi, joi, 23 octombrie, de la ora 20, pe terenul CMC 2, pe ploaie, în compania celei mai bune echipe pe care am întâlnit-o până acum în acest sezon, RIO. Soarta partidei a fost decisă definitiv abia în minutul de prelungire, indicat de arbitru. Geografii au evoluat preponderent în formula: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Andrei Kökeinyesdi - Iulian Doroftei, Cosmin Gorga, Horea Ionuț Meleg - Cătălin Palfi. În prima repriză a jucat și Raularian Rusu. De pe margine, Geografii au fost susținuți de Dan Zaharia. Cartonaș galben: Paul Șofron.
Partida a început prost pentru geografi, RIO deschizând scorul încă din primele minute, cu un șut la colțul lung. Diferența s-ar fi putut mări, dar apărarea geografilor, în frunte cu Paul Șofron, a făcut cu bine față. Chiar când se părea că Geografii nu reușesc să pericliteze buturile adverse, Andrei Kökeinyesdi a reușit o fază individuală de excepție în banda stângă, finalizată cu un șut surprinzător la colțul scurt: 1-1. Profitând de ușoara debusolare a celor de la RIO, Geografii au preluat conducerea prin celălalt fundaș, Eugen Ciobanu, ”infiltrat” în careul advers, și care a reluat spectaculos, din voleu, aproape de vinclu.
După pauză, cei de la RIO (care au avut mai multe rezerve) au schimbat formula de joc, dar tot Geografii au fost cei care au punctat, prin Cătălin Palfi, care a executat magistral o lovitură liberă de la mare distanță, și din lateral, direct la încheietura barelor. La 3-1, cei de la RIO au schimbat și portarul și au atacat cu toată liniile, reușind în cele din urmă să reducă din handicap. Spre final, presiunea la poarta lui Paul Șofron a tot crescut, dar Geografii s-au mobilizat exemplar și au conservat rezultatul de pe tabelă. În prelungiri, Horea Meleg a profitat de o eroare a portarului advers și a stabilit scorul final: 4-2.
A fost un meci deosebit de frumos, încrâncenat pe alocuri, dar disputat într-un spirit de fair-play, așa cum ne-am dori să fie în toate partidele din acest campionat. Geografii au câștigat greu, dar meritat, în fața unei echipe care, după cum a evoluat, se va implica în lupta pentru primele poziții în clasament. Toți jucătorii au depus un efort substanțial pe o vreme potrivnică și merită toate laudele pentru această victorie.
 

vineri, 17 octombrie 2014

Numai numele a fost de ei: Geografii - PSG 5-0 (1-0)

Joi, 16 octombrie, de la ora 18, Geografii au câștigat la scor în fața unei formații, PSG, care a preluat un nume de echipă mare, dar care a jucat ca o echipă mică, foarte mică, ai cărei jucători, în momentul în care au simțit că meciul e pierdut, au recurs la provocări și chiar la agresiuni, verbale dar și fizice. Pentru geografi s-au prezentat: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Andrei Kökeinyesdi, Cosmin Gorga, Horea Ionuț Meleg, Răzvan Bătinaș, Alexandru Solomon, Raularian Rusu. Ca de obicei, Dan Zaharia (accidentat) a susținut și ajutat echipa de pe margine. Andrei Kökeinyesdi și Eugen Ciobanu au primit cartonașe galbene din partea unui arbitru prea zelos, dornic să acorde cartonașe ambelor părți, deși ei au fost doar victimele agresiunilor venite din partea jucătorilor echipei adverse, dintre care una (cea asupra lui Eugen Ciobanu) ar fi trebuit sancționată cu cartonaș roșu. Astfel, s-a făcut ”egal” la cartonașe galbene deși pe teren o singură echipă a provocat.
Prima repriză a fost mai echilibrată. Ambele echipe au avut câteva ocazii, Geografii ceva mai multe și mai clare, dar jocul s-a desfășurat preponderent la mijlocul terenului. În finalul primei reprize, Cosmin Gorga a deschis scorul, după un corner executat de Alexandru Solomon, profitând de neatenția defensivei adverse, concentrată doar asupra colțului scurt.
În a doua repriză, lucrurile au curs într-o singură direcție, spre poarta celor de la PSG, deși și Paul Șofron a avut câteva intervenții de efect. Același Cosmin Gorga a majorat diferența cu un șut la colțul lung iar Alexandru Solomon a punctat din careu, astfel că scorul a devenit 3-0 înainte de jumătatea reprizei. Cam la acest scor au început problemele cu adversarii, asupra cărora nu mai are rost să insistăm. Cert este că până la final Geografii au mai înscris de două ori, prin Horea Ionuț Meleg (după o fază creată de Eugen Ciobanu) și Paul Șofron, din degajare, mingea fiind ușor deviată de un fundaș advers.
Până la urmă rămânem cu o nouă victorie în dreptul geografilor și totodată cu un gust amar din cauza lipsei de sportivitate și fair-play a adversarilor. Din punct de vedere strict al jocului, echipa a evoluat foarte bine și confirmă creșterea de formă din ultima vreme. Urmează un meci mai dificil, cu RIO.
 

marți, 14 octombrie 2014

Al treilea succes consecutiv: DAGORA - Geografii 2-5 (1-2)

Duminică, 12 octombrie, de la ora 21, pe terenul CMC 2, Geografii au obținut al treilea succes consecutiv în fața unei echipe nou-înscrise în campionat, DAGORA. Victoria s-a conturat mai clar în a doua repriză. Geografii au început în formula: Paul Șofron - Horea Ionuț Meleg, Andrei Kökeinyesdi - George Deac, Ciprian Todor, Ovidiu Mateuț - Cătălin Palfi. În a doua parte a jucat și Raularian Rusu.
Partida a început cu Geografii la timonă, dominând clar și având o posesie prelungită, dar ocaziile mai mari au apărut la poarta lui Paul Șofron, acesta intervenind decisiv pentru a stopa un contraatac advers. DAGORA a deschis totuși scorul în urma unui corner, mingea ricoșând nefericit în poartă din Andrei Kökeinyesdi, aflat la colțul scurt, în duel cu un adversar. A fost doar un ”foc de paie” căci Geografii au reluat atacurile, tot mai consistente. La o acțiune a lui Cătălin Palfi, mingea a lovit bara și de acolo a sărit în mâna unui fundaș, arbitrul acordând penalty, transformat de același Cătălin Palfi. Până la pauză, Geografii au preluat conducerea prin Ovidiu Mateuț, care, după câteva șuturi mai puțin precise și o bară, a reușit să și puncteze.
În a doua parte, DAGORA a încercat să revină în joc, au avut și câteva oportunități și au reclamat un penalty la un posibil henț în careu al lui Horea Meleg (care n-a fost și nu s-a acordat). Lucrurile s-au liniștit după ce George Deac a finalizat un contraatac al geografilor, iar apoi diferența s-a majorat și mai consistent prin golurile lui Cătălin Palfi și Andrei Kökeinyesdi, acesta din urmă foarte spectaculos, dintr-un unghi aparent imposibil. Pe final, și cei de la DAGORA au mai punctat odată, tot după un corner.
Un nou joc bun al geografilor, câștigat fără emoții prea mari, în compania unei echipe, DAGORA, care s-a descurcat relativ bine dar a arătat și multe naivități pe teren, din necunoașterea regulamentului. La un moment dat, pe final, lucrurile puteau chiar să degenereze, un jucător advers lovindu-l intenționat pe George Deac, faptă pentru care a primit doar cartonaș galben. Bine că lucrurile s-au oprit aici, mai ales într-un meci a cărui soartă, la acel moment, era decisă. Este important că Geografii arată o formă în creștere de la meci la meci și leagă câteva victorii consecutive.
 

vineri, 10 octombrie 2014

Debut spectaculos in cupă: Geografii - BUBA MARA 4-2 (2-1)

Din acest an, Cupa ”Fair-Play” are un alt format, renunțându-se la sistemul eliminatoriu direct și adoptându-se un sistem pe grupe, cu câte 4 echipe în fiecare grupă, din divizii diferite, primele două calificându-se mai departe. Geografii, fiind în ultima divizie, sunt în grupă cu echipe din divizii superioare. În chiar primul meci al competiției am întâlnit o echipă de divizia A, BUBA MARA, care ocupă momentan locul șase în eșalonul de ”elită”. Pentru acest joc s-au prezentat pentru Geografii următorii: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Andrei Kökeinyesdi - Marius Chirilă, Cosmin Gorga, Horea Ionuț Meleg - Raularian Rusu.
Partida a început neașteptat de bine pentru geografi, care au deschis scorul prin Cosmin Gorga, cu o lovitură de cap din careu, după o minge respinsă greșit la un corner. Același Cosmin Gorga, în formă foarte bună, a mărit diferența cu un șut imparabil din marginea careului. Încetul cu încetul, adversarii au echilibrat jocul și au marcat înainte de pauză, cu un lob peste portarul Șofron, ieșit în întâmpinare. Ambele echipe au ratat și multe ocazii, Geografii în special prin Raularian Rusu, Marius Chirilă și Cosmin Gorga.
În a doua repriză, BUBA MARA a dominat partida, căutând egalarea, în vreme ce Geografii au încercat să riposteze pe contraatac, dar Raularian Rusu nu a fost deloc inspirat în fața porții adverse. Până la urmă golul de 2-2 a venit dintr-o întâmplare, Cosmin Gorga atingând mingea cu mâna în propriul careu, iar adversarii au transformat penalty-ul. La acest scor, Raularian Rusu s-a retras în defensivă, iar Geografii s-au dovedit mult mai incisivi în faza ofensivă, preluând din nou conducerea prin Horea Ionuț Meleg (din centrarea lui Cosmin Gorga) și desprinzându-se definitiv prin același omniprezent jucător, Cosmin Gorga, care a finalizat un contraatac.
Un succes surprinzător, dar pe deplin meritat, în condițiile în care toată echipa a muncit admirabil pentru un debut pozitiv în cupă, competiție în care și în alți ani Geografii au avut un parcurs notabil. Încă odată se dovedește că diferențele dintre divizii nu sunt atât de mari și o echipă din ultima divizie nu numai că face față, dar poate să și învingă pe una din prima divizie! Totuși, până la finalul fazei grupelor mai sunt de jucat cinci partide...

marți, 7 octombrie 2014

Un succes categoric: Geografii - DIMA ZORILOR 5-0 (2-0)

Duminică, 5 octombrie, de la ora 21, Geografii au repurtat o victorie la un scor neașteptat de sever, 5-0, în fața echipei DIMA ZORILOR, care în sezonul precedent a evoluat cu o divizie mai sus (în fost divizie D) și s-a clasat onorabil, pe la jumătatea clasamentului. Nu la fel de onorabil s-au prezentat și duminică, pe terenul CMC 1, unde problema învingătorului nu s-a pus nicio clipă. Geografii au evoluat cu: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Raularian Rusu, Ionuț Oprea, Cosmin Gorga, George Deac, Alexandru Solomon, Cătălin Palfi. Suporter/spectator: Dan Zaharia (accidentat). Cum adversarii au venit doar șase, s-a jucat 5+1 iar geografii au avut două rezerve.
Chiar la prima fază a meciului, Cosmin Gorga a deschis scorul după ce toată echipa a atins balonul, pasa decisivă aparținându-i lui George Deac. Geografii au avut apoi o serie de ratări și un posibil gol (neacordat de arbitru) al lui Cătălin Palfi. Diferența s-a majorat spre sfârșitul primei reprize, prin reușita spectaculoasă al lui George Deac, care a preluat în careul advers o minge aruncată de Paul Șofron și a trimis cu capul peste portarul celor de la DIMA ZORILOR, Alex Ferencz, ieșit neinspirat.
În repriza a doua, lucrurile au curs în aceeași direcție. Alexandru Solomon a finalizat un contraatac, apoi Cătălin Palfi și-a intrat în rol și a punctat de două ori. În afara golurilor, au mai fost și alte oportunități de a înscrie, ratate de Cătălin Palfi, Alexandru Solomon, Raularian Rusu (bară), și un penalty clar la un fault în careu al lui Alex Ferencz asupra lui Eugen Ciobanu, pe care arbitrul nu l-a văzut. Cei de la DIMA ZORILOR au avut la rândul lor câteva ocazii de a înscrie măcar golul de onoare, dar Paul Șofron și barele laterale (în două rânduri) s-au opus.
În acest meci a lăsat de dorit și fair-play-ul, din partea ambelor echipe, dar până la urmă jocul s-a terminat fără incidente (și fără cartonașe). Geografii s-au impus clar și meritat, având în Cosmin Gorga un conducător de joc de excepție.

vineri, 26 septembrie 2014

Atât s-a putut: Someșul - Geografii 4-2 (2-0)

Joi, 25 septembrie, de la ora 19, pe terenul CMC 1 s-a desfășurat o partidă de tradiție din ultima divizie a campionatului ”Fair-Play”, între Geografii și Someșul. Dacă în ultimele sezoane Geografii au câștigat mai mereu, de data aceasta cei de la Someșul au fost mai buni, prezentându-se și cu câțiva jucători valoroși, care au făcut diferența. La Geografii situația a fost exact invers, în condițiile absenteismului obișnuit de dinaintea începerii cursurilor, astfel că din nou au fost prezente doar șapte persoane, dintre care doi debutanți: Paul Șofron - Raularian Rusu, Ioan Oprea - George Deac, Cosmin Gorga, Horea Ionuț Meleg - Alexandru Solomon.
Încă de la început, cei de la Someșul s-au aglomerat foarte bine în defensivă și au preferat să contraatace cu mingi lungi, pe vârfuri. Geografii au avut dificultăți mari în a pătrunde spre poarta adversă, dar și finalizarea a lăsat foarte mult de dorit. În schimb, cei de la Someșul au avut câteva oportunități și au și deschis scorul, cu ceva noroc, mingea șutată de un atacant fiind respinsă de Paul Șofron în bară, de unde a ricoșat în spatele portarului și a intrat în poartă. La una din ultimele faze ale primei reprize, scorul s-a majorat după ce George Deac a pierdut o minge la centrul terenului iar adversarii au profitat de dezorganizarea defensivei geografilor.
În a doua repriză, Geografii au presat tot mai insistent poarta adversă, ratând multe ocazii, în special prin Alexandru Solomon, dar și Cosmin Gorga, George Deac sau Horea Ionuț Meleg. În cele din urmă, golul a venit în urma unei lovituri libere executate foarte bine de Horea Ionuț Meleg. Geografii au continuat să atace în speranța unei egalări. În schimb, au înscris de două ori cei de la Someșul după niște neatenții în defensiva tot mai rarefiată a geografilor - prima dată după un aut de margine, iar a doua oară pe un contraatac supranumeric, cu un lob peste Paul Șofron. În ultimul minut, Cosmin Gorga a stabilit scorul final, reluând cu capul o minge aruncată precis de Paul Șofron în careul advers.
Meciul a fost mult mai dificil decât ne așteptam, Someșul prezentându-se cu un lot valoros. Arbitrul a tolerat excesul de agresivitate al adversarilor, dar nu a influențat rezultatul final. Geografii s-au prezentat slab per ansamblu, s-a văzut prea mult absența anumitor jucători. Întrucât este posibil ca unii dintre aceștia să absenteze o perioadă mai îndelungată, este clar că echipa trebuie reformată cât mai rapid pentru a se putea bate iarăși pentru primele poziții în clasament.

joi, 18 septembrie 2014

Puncte și golaveraj: Geografii - Tottenham 14-1 (8-0)

Miercuri, 17 septembrie, de la ora 19.30, pe terenul CMC 2, s-a disputat cea de-a treia etapă din campionatul diviziei D, sezonul 2014-2015. Geografii au avut o misiune foarte facilă în fața echipei Tottenham, care s-a prezentat cu doar patru jucători (un portar și trei jucători de câmp), iar un al cincilea jucător a apărut spre finalul primei reprize. În aceste condiții, Geografii (care au evoluat 5+1) au avut permanent superioritate numerică, inițial având doi jucători în plus, iar apoi doar unul. Ca și la meciurile precedente, s-au prezentat șapte jucători: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Mădălin Petcu, Raularian Rusu, Horea Ionuț Meleg, Iulian Doroftei și Adrian Șelever. În repriza a doua, după o mică ciondăneală, Paul Șofron i-a cedat locul în poartă lui Eugen Ciobanu, și a evoluat în continuare ca jucător de câmp.
Partida nu a avut istoric. Geografii au marcat o mulțime de goluri dar au și ratat o sumedenie de ocazii. Adversarii s-au străduit să limiteze proporțiile scorului. În prima repriză au înscris Iulian Doroftei (de 3 ori), Adrian Șelever (2), Horea Ionuț Meleg (2) și Mădălin Petcu.
A doua parte a debutat cu golurile lui Raularian Rusu și Iulian Doroftei, după care și-a intrat în rol Adrian Șelever, care a punctat de patru ori consecutiv, ajungând la un total de 6 goluri în această partidă. Horea Ionuț Meleg a fost servant al lui Adrian Șelever, dar a și ratat câteva șanse de a mai puncta (inclusiv două bare). La poarta cealaltă, Tottenham a reușit golul de onoare din penalty, acordat pentru un posibil henț al lui Mădălin Petcu în careu, când scorul era 10-0. Ei au mai avut câteva șuturi periculoase, dar Eugen Ciobanu (intrat în poartă în locul lui Paul Șofron) a demonstrat că are și calități de goalkeeper.
Să consemnăm, cu această ocazie, și apariția noii pagini de Facebook a echipei Geografii, disponibilă aici. Ea a fost creată, la fel ca și stema echipei, de Horea Ionuț Meleg. Apariția pe rețelele de socializare ne-a adus și un plus de suporteri la acest meci cu Tottenham - le mulțumim așadar și absolventelor Roxana Dragoste și Ana-Maria Groza, care ne-au susținut pe parcursul partidei.

marți, 16 septembrie 2014

Echipă refăcută, rezultat pe măsură: GRIGO - Geografii 2-8 (0-4)

Duminică, 14 septembrie, de la ora 20, Geografii au obținut primele puncte în actuala ediție de campionat, după un meci destul de ușor cu mai vechii prieteni de la GRIGO. Doar două persoane dintre cele care au evoluat săptămâna trecută au mai fost prezente, o serie de jucători revenind din vacanță (în sfârșit) și debutând cu dreptul. Au evoluat așadar următorii șapte (fără rezerve): Paul Șofron - Mădălin Petcu, Cosmin Gorga - Horea Meleg, Ciprian Todor - Cătălin Palfi, Raularian Rusu.
Meciul a fost la discreția geografilor de la început până la final. Încă din primele minute, scorul a devenit 3-0 prin reușitele spectaculoase ale lui Cătălin Palfi (de două ori, prima dată după o incursiune în atac a lui Mădălin Petcu) și Ciprian Todor, iar la finalul primei reprize Raularian Rusu a punctat după o minge respinsă în față de portar la un șut al lui Horea Ionuț Meleg.
În a doua repriză, jocul a continuat în aceleași coordonate. Cei de la GRIGO au încercat să echilibreze jocul dar s-au lovit de o apărare foarte bine pusă la punct. Între timp, Geografii s-au distanțat prin Ciprian Todor și Cosmin Gorga la 6-0 și au mai ratat și alte ocazii (de notat în particular bara lui Paul Șofron, cu un șut din propriul careu). La acest rezultat, și defensiva s-a mai relaxat și cei de la GRIGO, după ce au ratat un penalty (apărat de fapt de Paul Șofron), au marcat și ei la o neatenție a lui Cosmin Gorga. Pe final, atât Cătălin Palfi cât și Ciprian Todor au înscris încă odată, realizând fiecare câte un hat-trick. În ultimul minut, după o fază confuză în careu, și cei de la GRIGO au punctat, stabilind scorul final.
Cu mai multă atenție, scorul putea fi și mai mare, dar până la urmă importante sunt cele trei puncte, pe care geografii le-au obținut de data aceasta fără prea multe emoții. Trebuie remarcat, în contextul revenirii din vacanță, forma și pofta de joc pe care le-au demonstrat majoritatea componenților echipei, de bun augur și pentru confruntările care urmează.
 

vineri, 5 septembrie 2014

Stagiunea 2014-2015 debutează prost: ALBINES - Geografii 6-4 (1-2)

Campionatul ”Fair-Play” 2014-2015 a început pentru geografi miercuri, 3 septembrie, când, de la ora 19, au întâlnit echipa ALBINES în divizia D, în care s-au înscris echipe din fostele divizii D și E (aceasta din urmă, desființată). Adversarii au evoluat în sezonul precedent în divizia D, deci cu o divizie mai sus, dar s-au clasat în jumătatea inferioară a clasamentului, astfel încât meciul părea ușor. Din păcate, Geografii nu au putut conta pe mai mulți jucători importanți, fie accidentați, fie încă în vacanță, astfel că au aliniat următorul ”șapte” (fără nicio rezervă): Paul Șofron - Raularian Rusu, Eugen Ciobanu - Iulian Doroftei, Tiberiu Cirebea, Sabin Nicula - Adrian Șelever.
În prima repriză, lucrurile au mers destul de bine, Geografii presând constant poarta adversă. În primele 10 minute, ALBINES nici nu a ieșit din propria jumătate. Iulian Doroftei a deschis scorul, conform cursului jocului, cu un șut imparabil, la vinclu. După gol, adversarii au început și ei să atace și au reușit surprinzător egalarea cu un șut din unghi. Până la pauză însă Geografii au revenit în avantaj, prin Eugen Ciobanu, care l-a ”executat” pe portarul advers după un un-doi cu Adrian Șelever.
A doua repriză a fost însă catastrofală pentru geografi. Deși în prima parte ALBINES nu au arătat mai nimic, ei au prins mai mult curaj după pauză și, pe fondul inexactităților și lipsei de omogenitate a geografilor, au reușit repede să egaleze și apoi să se desprindă decisiv, ajungând chiar să conducă cu 5-2, ultimul gol din penalty (acordat pentru un henț involuntar în careu al lui Raularian Rusu, după o ieșire neinspirată în atac al lui Paul Șofron). Probleme nu au fost doar în apărare, unde majoritatea golurilor s-au luat pe greșeli individuale, ci mai ales în atac, unde Geografii au avut nenumărate oportunități de a înscrie, majoritatea fiind ratate cu seninătate de Adrian Șelever care, la partida cu numărul 100 pentru geografi, a prins o zi nefastă. Datorită faptului că adversarii au acumulat cinci faulturi de echipă, Geografii au beneficiat de o lovitură de la 9 m, transformată de Eugen Ciobanu, cel mai bun de pe teren. La 5-3 mai erau unele speranțe, dar tot cei de la ALBINES au marcat cu un șut la vinclu. La ultima fază a meciului, în prelungiri, Tiberiu Cirebea a punctat pentru geografi după o incursiune în atac și un un-doi cu Eugen Ciobanu.
Este o înfrângere dureroasă, în fața unei echipe slăbuțe, dar Geografii au fost și mai slabi. Cu excepția lui Eugen Ciobanu, care în a doua repriză a trecut la mijloc și a încercat să coordoneze jocul echipei, toți ceilalți de pe teren au evoluat de la slab la catastrofal în această parte a doua. Echipa a jucat haotic, dezordonat, fără orizont, iar atunci când jocul ieșea, și se ajungea în poziție de finalizare, Adrian Șelever sau altcineva rata. Astfel, pe lângă resursele fizice, în scădere evidentă în a doua repriză, a scăzut considerabil și moralul echipei. Sperăm ca, odată cu revenirea din vacanță a unora dintre jucători, și rezultatele geografilor să se îmbunătățească.

marți, 2 septembrie 2014

Statistici cu privire la sezonul 2013-2014: Paul Chirilă Șofron - lider la prezențe, Cătălin Palfi - din nou golgeter

Sezonul 2013-2014 a fost probabil cel mai bun din istoria scurtă a echipei Geografii, care a încheiat pe locul 4 în divizia E a campionatului de fotbal pe teren sintetic ”Fair-Play” Cluj-Napoca în al cincilea an consecutiv de participare în această competiție. După poziție, performanța este egală cu cea din sezonul 2010-2011, când echipa s-a clasat tot pe locul 4, dar atunci s-a obținut un număr inferior de puncte.


În total, în acest campionat, echipa a disputat efectiv pe teren 38 de partide, dintre care 37 în campionat și 1 în cupă. În plus față de aceste meciuri, echipa a câștigat cu 3-0 partida cu Minions, prin neprezentarea adversarului. Astfel, în campionat Geografii au câștigat 26 de meciuri (dintre care 25 pe teren și unul la ”masa verde”, menționat mai sus), au făcut trei egaluri și au suferit 9 înfrângeri. În singurul meci din cupă jucat, Geografii au pierdut cu Feleacu, echipă de divizie superioară, astfel că numărul total de înfrângeri este 10. În cele 38 de meciuri jucate efectiv, Geografii au marcat un număr record de goluri, 198, la care se adaugă cele 3 goluri de la ”masa verde” (3-0 cu Minions), în total 201 goluri, din care 200 în campionat și 1 în cupă, media fiind de 5,21 goluri/meci, fără cele trei goluri de la ”masa verde”, care ar trage media în jos! Este de departe cea mai bună medie înregistrată de echipă în toate sezoanele, ca urmare a unui joc îmbunătățit de atac, și ca urmare a includerii în echipă a unor jucători noi, cu potențial ofensiv foarte bun (Dan Zaharia și Cosmin Gorga, printre alții). Și defensiva și-a făcut foarte bine datoria, echipa primind mai puțin de 100 de goluri, și datorită portarului Paul Chirilă Șofron și a fundașilor, în special Eugen Ciobanu, Mădălin Petcu și Iulian Doroftei fiind printre remarcați, meci de meci.
S-au consemnat 305 prezențe ale jucătorilor la cele 38 de meciuri jucate efectiv, ceea ce înseamnă 8,02 prezențe/meci. Aceasta înseamnă că, în medie, la fiecare meci s-au prezentat 8 jucători, deci echipa a avut permanent 1-2 rezerve (la unele meciuri s-a jucat 5+1). Este demn de remarcat că, în comparație cu sezoanele anterioare, numărul total de jucători care au participat la meciuri a scăzut la doar 26, dintre care 23 au fost efectiv cuprinși în lot mai devreme sau mai târziu. Faptul este pozitiv întrucât reflectă o mai mare seriozitate din partea jucătorilor, o participare mai frecventă a acestora, și are drept consecință o creștere a coeziunii grupului. La fel de important este faptul că rareori au fost disfuncționalități cu privire la convocarea jucătorilor, mulți dintre aceștia răspunzând ”prezent” mai des decât în trecut.
Astfel, o ierarhie a jucătorilor în funcție de numărul de prezențe ar fi următoarea:
32 meciuri jucate - Paul Chirilă Șofron
31 - Raularian Rusu
25 - Mădălin Petcu și Marius Chirilă
24 - Iulian Doroftei
21 - Horea Ionuț Meleg și Cătălin Palfi
16 - Eugen Ciobanu și Adrian Șelever
14 - Cosmin Gorga
În clasamentul all-time (2009-2014), ierarhia ar fi următoarea:
169 - Raularian Rusu
162 - Paul Chirilă Șofron
128 - Horea Ionuț Meleg
119 - Mădălin Petcu
99 - Adrian Șelever
81 - Iulian Doroftei
74 - Cătălin Palfi
52 - Răzvan Bătinaș
45 - Ovidiu Mateuț
38 - Ionuț Moldovan
În ceea ce privește golgeterii, venirea lui Dan Zaharia, care a evoluat doar 9 partide, a ridicat mult miza acestui clasament, Cătălin Palfi fiind câștigător la limită. Este adevărat că Dan Zaharia a și stabilit un nou record al numărului de goluri înscrise într-un meci, 13, în partida cu Viitorul, încheiată cu 27-3 și la care Cătălin Palfi nu a participat. Iată clasamentul:
33 goluri marcate - Cătălin Palfi
32 - Dan Zaharia
16 - Horea Ionuț Meleg
15 - Marius Chirilă
12 - Cosmin Gorga, Ovidiu Mateuț și Ciprian Todor
10 - Iulian Doroftei
8 - George Deac și Raularian Rusu
7 - Dănuț Huciu.
Cătălin Palfi a preluat conducerea și în clasamentul all-time al golgeterilor. Iată ierarhia după golurile înscrise în perioada 2009-2014:
86 - Cătălin Palfi
70 - Horea Meleg
54 - Ovidiu Mateuț
46 - Adrian Șelever
35 - Iulian Doroftei
32 - Dan Zaharia (în doar 9 meciuri din acest sezon!)
30 - Mădălin Petcu
24 - Răzvan Bătinaș
23 - Alex Mureșan
21 - Ionuț Moldovan
Noul sezon, 2014-2015, începe mâine. Ca urmare a unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii vor evolua în divizia D, cu una mai sus, dar tot ultima, întrucât doar patru divizii au mai rămas în campionatul ”Fair-Play”. Primul meci va fi în compania echipei Albines, care în sezonul precedent a evoluat în divizia D (deci cu o divizie mai sus decât noi). Mult succes echipei Geografii în campionatul 2014-2015!
 
 

duminică, 27 iulie 2014

Sezonul se încheie cu o nouă victorie de prestigiu: Geografii - SOMEȘUL (Tottenham) 6-4 (0-1)

Ultimul meci al ediției 2013-2014 a campionatului ”Fair-Play”, divizia E, a avut loc, în cazul geografilor, miercuri, 9 iulie, de la ora 19, pe terenul CMC 1, cu SOMEȘUL. De fapt, în locul acestei echipe, care a preferat să joace o altă partidă de la aceeași oră, s-a prezentat TOTTENHAM, o formație din prima jumătate a clasamentului din divizia D. Meciul a fost așadar mult mai dificil decât anticipasem inițial. Din cauza faptului că vacanța deja începuse pentru mulți, Geografii au avut probleme în a strânge o echipă, prezentându-se cu: Raularian Rusu - Eugen Ciobanu, Iulian Doroftei - Cosmin Gorga, Horea Meleg - Dănuț Huciu.
Totuși, chiar și în această formulă restrânsă și în ciuda căldurii, echipa a făcut un meci foarte bun și a fost în cele din urmă victorioasă. În prima repriză, adversarii de la TOTTENHAM au avut câteva ocazii, de trei ori mingea a lovit barele porții apărate de Raularian Rusu, și au reușit chiar să și înscrie, cu un șut la colțul lung din careu. Geografii au dat o replică bună, dar Dănuț Huciu a ratat câteva oportunități serioase de gol.
De fapt, tot ce le lipsea geografilor era primul gol, care a venit în cele din urmă în a doua parte, din penalty, acordat în urma unui henț comis de un fundaș advers în propriul careu. A transformat Horea Ionuț Meleg, iar apoi Geografii s-au ”dezlănțuit”, marcând gol după gol, până la 4-1, prin Cosmin Gorga, Dănuț Huciu și același Horea Ionuț Meleg. Cei de la TOTTENHAM au încercat și ei să revină, dar Eugen Ciobanu și Iulian Doroftei au fost imperiali în defensivă, iar Raularian Rusu a apărat mai bine decât s-ar fi anticipat. Totuși, ei au înscris după o combinație, pentru 4-2, însă Geografii s-au desprins decisiv prin două goluri ale lui Dănuț Huciu.
La scorul de 6-2, pe finalul partidei, Geografii s-au relaxat și le-au permis adversarilor să mai puncteze de două ori, ultimul gol - după cum e prostul obicei - la ultima fază. Chiar și așa, se poate consemna un nou rezultat de prestigiu, cu o echipă din divizie superioară, ceea ce dă echipei multă încredere pentru sezonul care urmează. În acest sezon, oricum, s-a egalat cea mai bună performanță a echipei - locul 4, ba chiar se poate spune că această performanță a fost depășită, prin prisma numărului de puncte - 81 comparativ cu cele 78 din sezonul 2010-2011. Cu statistici însă vom mai reveni pe parcursul verii, în pauza competițională.

vineri, 11 iulie 2014

Câștigăm și cu o echipă de divizia A: JAMAICA (GRUPPO) - Geografii 6-10 (3-2)

Atmosferă de vacanță miercuri, 2 iulie, de la ora 19, pe terenul CMC 1. Geografii ar fi trebuit să își revanșa cu JAMAICA, echipă care ne-a învins de două ori în această ediție de campionat, dar care între timp s-a retras. Conform politicii organizatorilor, în locul celor de la JAMAICA au evoluat GRUPPO, echipă din divizia A, care la rândul lor aveau de jucat cu o echipă care între timp se desființase. Cum în cazul unei înfrângeri, oricare echipă câștiga la ”masa verde”, s-a jucat destul de relaxat și s-au marcat foarte multe goluri. Deși adversarii erau clar favoriți, Geografii au făcut un nou meci foarte bun și, deși sunt în ultima divizie, s-au impus destul de clar, având în teren pe următorii: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Raularian Rusu, Horea Ionuț Meleg, George Deac, Ciprian Todor, Dănuț Huciu. Cum cei de la GRUPPO erau doar șase, s-a jucat 5+1, Geografii având permanent o rezervă.
GRUPPO  a început parcă mai bine, având câteva ocazii de gol și marcând în două rânduri, cu șuturi din afara careului. Geografii au dat o replică destul de bună, dar au ratat mult, în special prin Dănuț Huciu. Până la urmă, George Deac a driblat și portarul și a redus din diferență. Faza zilei a făcut-o Paul Șofron, care a pornit din propria poartă cu mingea la picior și nu a mai putut fi oprit, egalând. Totuși, adversarii au intrat în avantaj la pauză, punctând încă odată.
În repriza a doua, Geografii au revenit puternic, în special prin cuplul George Deac - Ciprian Todor, care a punctat de șase ori, fiecare de câte trei ori în această repriză. Și Paul Șofron a mai reușit un gol, meritându-și supranumele de ”portarul golgeter”, iar pe final a marcat și Raularian Rusu. Adversarii au părut destul de descumpăniți de forcingul geografilor din această a doua parte, și la un moment dat au părut că cedează, dar pe final au mai înscris și ei de trei ori, reducând din diferență.
Toată echipa poate fi felicitată pentru acest rezultat de excepție, dincolo de caracterul oarecum ”amical” al partidei. Din păcate, promovarea rămâne un vis și în acest an, în condițiile în care Geografii sunt ”condamnați” să termine pe locul 4.

miercuri, 9 iulie 2014

Victorie de moral: CELTIC - Geografii 3-6 (1-1)

Meci foarte dificil, duminică, 29 iunie, de la ora 19, pe terenul CMC 2, cu fosta Sporting, rebotezată CELTIC, deși ar fi trebuit probabil exclusă din campionat după incidentele de la meciul precedent cu Geografii. De altfel, nu numai că s-a prezentat aceeași echipă, dar chiar și aceiași jucători, inclusiv cei doi care teoretic au fost excluși din competiție. Normal, la cererea geografilor, cei doi nu au mai jucat, iar CELTIC a evoluat în cinci oameni, iar Geografii în șase, având așadar un om în plus (deși nu ne-am dorit un astfel de avantaj). În felul acesta, am avut tot timpul trei rezerve, cam multe, dar temperatura ridicată a făcut ca numărul schimbărilor să crească, în special în a doua repriză. Pentru geografi au evoluat: Paul Șofron - Horea Ionuț Meleg, Mădălin Petcu, Raularian Rusu, Cosmin Gorga, George Deac, Ciprian Todor, Ovidiu Mateuț, Dan Zaharia.
Cei de la CELTIC, foarte iritați că doi dintre jucători lor nu au fost lăsați să joace, au evoluat cu foarte multă îndârjire, intrând la limită aproape la fiecare minge. Unii dintre ei au fost chiar agresivi, în sensul rău al cuvântului, mergând dincolo de limita bunului simț, și fizic, și verbal, și prin alte gesturi. În condițiile acestea, Geografii au jucat parcă cu frică și, cel puțin în prima repriză, nu au reușit să fructifice avantajul omului în plus, deși au avut numeroase ocazii, în special prin Dan Zaharia. Vârful de atac al geografilor a punctat în cele din urmă, cu un lob foarte frumos peste portar, dar adversarii au egalat prin singurul lor vârf de atac, Ceaca, cel mai agresiv jucător de pe teren, care a ”ciupit” o minge în fața lui Paul Șofron, mingea lovind transversala și apoi intrând în plasă.
În repriza a doua, celor de la CELTIC li s-au terminat ”bateriile” și Geografii au preluat totalmente controlul asupra partidei. Ovidiu Mateuț a marcat pentru 2-1 cu un șut plasat, dar adversarii au primit cadou de la arbitru un gol, la o fază la care mingea a lovit transversala și apoi a căzut în teren, fără să atingă sau să treacă de linia porții. La 2-2 și-a intrat în sfârșit în ritm și Dan Zaharia, care l-a învins de două ori pe Alex Ferencz (aflat în poarta celor de la Celtic), prima dată după mai multe încercări succesive, iar a doua oară șutul fiind ușor deviat de un fundaș. Geografii s-au desprins apoi decisiv la 5-2, Dan Zaharia pasând în fața porții goale lui Ciprian Todor, care a împins mingea în plasă. CELTIC a mai punctat odată, din lovitură liberă, prin Robert Macula, care a trimis balonul la vinclu, dar ultimul gol a fost tot al geografilor, prin Ovidiu Mateuț, după o suită de pase.
Victoria geografilor a fost meritată, fără niciun dubiu, cu toate că a fost parțial umbrită de faptul că adversarii se pot oricând scuza că au jucat cu un om în minus tot meciul. De asemenea, comportamentul anumitor jucători de la această echipă, CELTIC (de fapt, tot Sporting), ar trebui să dea de gândit organizatorilor. Cei mai afectați au fost jucătorii care au intrat în contact (la propriu) cu atacantul Ceaca. Este totuși o competiție intitulată ”Fair-Play”...

miercuri, 2 iulie 2014

Jocul s-a decis în a doua repriză: ALEXUS - Geografii 2-5 (2-2)

Joi, 19 iunie, de la ora 19, Geografii au evoluat pe terenul CMC 1 în fața echipei ALEXUS care, după schimbarea totală a lotului, nu mai pusese probleme. De data aceasta însă, victoria s-a conturat abia în a doua parte a jocului, deși Geografii au dominat partida de la un capăt la celălalt, în următoarea formulă, neschimbată pe parcurs: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Mădălin Petcu - Cosmin Gorga, Marius Chirilă, Horea Meleg - Cătălin Palfi.
După cum a început meciul, se părea că va fi o simplă formalitate. Cosmin Gorga a deschis scorul după o fază în care și-a demonstrat abilitățile tehnice și l-a învins pe portarul advers cu un șut din marginea careului. După câteva minute, Horea Meleg a majorat diferența cu un șut printre picioarele portarului, din pasa lui Cătălin Palfi. La 2-0 Geografii s-au relaxat și spre finalul primei reprize ALEXUS a revenit în joc cu două goluri, unul din lovitură liberă și al doilea după un contraatac.
Egalitatea și-a pus amprenta pe evoluția geografilor în debutul părții secunde, când tensiunea creată artificial de scorul nemeritat de pe tabelă a făcut ca ratările să se țină lanț la poarta adversă. De-abia pe la jumătatea reprizei, Marius Chirilă a reușit să puncteze cu un ”șpiț” bine executat dintr-o poziție dificilă, în unghi. După acest gol, în condițiile în care cei de la ALEXUS s-au descoperit în apărare, încercând să egaleze, a fost o formalitate pentru geografi să se desprindă, prin reușitele lui Cătălin Palfi și Cosmin Gorga.
S-au ratat iarăși foarte multe oportunități, dar important este că s-au obținut cele trei puncte și echipa continuă seria de victorii, chiar dacă șansele la un loc pe podium sunt infime.

luni, 30 iunie 2014

Fără emoții: Geografii - Minions (ARobs) 7-1 (5-1)

Joi, 12 iunie, de la ora 19, pe o vreme caldă, Geografii ar fi trebuit să întâlnească echipa Minions (care nu se prezentase în două rânduri la precedentul meci). Am aflat că echipa s-a retras, așa că am jucat de fapt cu ARobs, echipă din a doua jumătate a clasamentului din divizia D. Deși diferența de divizii era în favoarea adversarilor, Geografii s-au impus fără probleme, cu următorii jucători: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Raularian Rusu, Iulian Doroftei, Horea Meleg, Cosmin Gorga, Marius Chirilă, Ovidiu Mateuț, Cătălin Palfi.
În prima repriză, cei de la ARobs au fost dezavantajați, având soarele în față, astfel că Geografii au profitat din plin, detașându-se pe tabela de marcaj. De data aceasta, scorul a fost deschis de Cosmin Gorga, cu capul, după o minge aruncată din aut de margine la colțul lung. În continuare, au marcat cu o anumită lejeritate Marius Chirilă, Horea Meleg, Paul Șofron (după o acțiune personală din poarta proprie până în poarta adversă) și Ovidiu Mateuț. Adversarii au reușit să puncteze și ei odată, la o greșeală de marcaj în defensiva geografilor.
În a doua parte, fără a mai avea probleme de vizibilitate cu soarele, portarul celor de la ARobs a apărat mult mai bine. Totuși, Geografii au mai punctat de două ori, prin Cătălin Palfi, la începutul reprizei și apoi chiar în final.
Scorul de 7-1 spune totul despre diferența de valoare dintre cele două echipe, care oricum au evoluat într-un context amical întrucâtva, probabil și cei de la ARobs având asigurată victoria cu adversarul lor ”fantomă” din divizia D, indiferent de rezultat.

joi, 12 iunie 2014

Greu la început, ușor după: Geografii - GRIGO 7-2 (4-1)

În urmă cu o săptămână, joi, 5 iunie, Geografii au întâlnit formația prietenă GRIGO, pe care o mai învinsesem destul de lejer de câteva ori, astfel că părea un meci destul de ușor. Pe o căldură sufocantă, de la ora 19, pe terenul CMC 1 au evoluat pentru geografi: Loránd Kis - Eugen Ciobanu, Mădălin Petcu, Raularian Rusu, Horea Ionuț Meleg, Marius Chirilă, Ovidiu Mateuț, Cătălin Palfi.
Geografii au intrat relaxați pe teren și asta putea să coste scump. Pe cât de relaxați au fost geografii, pe atât de hotărâți au jucat cei de la GRIGO, care au dominat copios începutul de meci, ratând numeroase ocazii (inclusiv o bară) și punctând o singură dată, la o greșeală colectivă a defensivei noastre, prin Robert Rus. Echipa a reușit totuși să iasă din ”încercuire” și să egaleze prin Marius Chirilă, care s-a specializat în a ”sparge gheața”, de data asta cu un șut violent din unghi. A fost semnalul revenirii, după care Geografii au preluat încetul cu încetul controlul meciului iar GRIGO au cedat și fizic și psihic, primind gol după gol în finalul primei părți, de la Horea Ionuț Meleg (după o combinație cu Ovidiu Mateuț și Cătălin Palfi), Cătălin Palfi și Ovidiu Mateuț.
Și în a doua repriză, atacanții geografilor au profitat de forma slabă a portarului celor de la GRIGO, mărindu-și avantajul prin Cătălin Palfi și, mai târziu, prin Mădălin Petcu, care a înscris în mod ciudat din degajare (aut de poartă), portarul advers fiind ușor debusolat de Raularian Rusu, care însă nu a atins mingea. Din contră, în poarta geografilor, Loránd Kis a făcut minuni, apărând extraordinar, inclusiv un penalty, o lovitură liberă din careu, și salvând echipa și în alte situații clare, primind totuși un gol, pe un atac supranumeric al celor de la GRIGO. Ultimul gol al partidei l-a marcat Horea Meleg, după un contraatac reușit al geografilor.
În ciuda scorului care indică aparent o victorie foarte clară, diferența pe teren au făcut-o în acest meci cei doi portari, unul cu plus, altul cu minus. Nu este mai puțin adevărat că Geografii, în ansamblu, au dovedit mai multă putere fizică și chiar psihică decât adversarii lor, care s-au lăsat prea repede pradă deziluziei și nu au mai luptat cu aceeași dârzenie ca la început. Și, dincolo de evoluția palidă a portarului de la GRIGO, trebuie evidențiată și pofta de gol a geografilor, care au avut și mai multă precizie la finalizare decât adversarii.

joi, 5 iunie 2014

Încă o victorie la scor, cu ultima clasată: Geografii - Meridian 12-2 (5-0)

Luni, 2 iunie, de la ora 19, pe terenul CMC 1, Geografii au avut o misiune ușoară în partida cu Meridian, echipa clasată pe ultimul loc și refondată cu alți jucători, proveniți în special de la Buba Mare și de la foștii Melci Furioși, sub ”comanda” lui Romi, organizatorul competiției ”Fair-Play”. În aceste condiții, jocul a avut un caracter mai degrabă amical, cu precădere în a doua repriză și spre final. Pentru geografi au evoluat: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Eugen Ciobanu, Horea Ionuț Meleg, Raularian Rusu, Marius Chirilă, Cătălin Palfi, Dan Zaharia.
A durat destul de mult până geografii au reușit să deschidă scorul, prin Marius Chirilă, cel care ”spărsese” gheața și cu o săptămână în urmă, în meciul mai dificil, cel cu Yeovil Town. Din acel moment, singura problemă a fost cea a ratărilor, foarte numeroase, printre care s-au strecurat și câteva reușite, în particular cele ale lui Dan Zaharia (de trei ori până la pauză) și Cătălin Palfi.
Repriza a doua a început lejer, de la scorul de 5-0, și cu tot mai mulți geografi dornici să înscrie. Unii au punctat - Cătălin Palfi încă de patru ori, Dan Zaharia încă odată (el fiind mai mult în postura de servant în această repriză), alții au ratat - în special Raularian Rusu și Horea Meleg, acesta din urmă reușind totuși să marcheze spre final. La scorul de 10-0 s-a accidentat un jucător advers și Paul Șofron a plecat, astfel că locul său în poartă a fost luat de Mădălin Petcu. Mai mult, pentru echilibrarea partidei, Marius Chirilă a fost invitat să joace în echipa adversă, și uite așa, Meridian a revenit în joc și a marcat de cinci ori, din care trei goluri le-a înscris chiar Marius Chirilă (acestea însă nu s-au mai contabilizat la rezultatul final), în vreme ce Geografii nu au mai evoluat la fel de bine, înscriind doar prin Horea Meleg și Eugen Ciobanu.
Oricum, scorul nu prea mai contează, Geografii au câștigat încă un meci, lejer și fără emoții, și așteaptă încrezători următoarele confruntări. În clasamentul golgeterilor, după golurile marcate în acest meci, Cătălin Palfi și Dan Zaharia ar trebui să intre în ”top 10” la nivelul diviziei E, cu aproximativ 30 de goluri fiecare. Oricum, socoteala de pe site este ușor diferită față de cea din realitate, dar are un caracter mai ”oficial”. Este îmbucurător că în acest sezon, pentru prima dată în scurta istorie a echipei, Geografii se evidențiază și la capitolul ”goluri marcate”, respectiv ”golaveraj”.

miercuri, 4 iunie 2014

Un nou succes cu o echipă de pe podium: Yeovil Town - Geografii 2-4 (0-1)

După o înfrângere neașteptată cu Marty, Geografii și-au luat revanșa, față de ei înșiși în primul rând, câștigând un meci cotat ca fiind cu mult mai dificil, cu formația aflată pe locul doi înaintea confruntării, Yeovil Town. Meciul s-a jucat în urmă cu o săptămână, miercuri, 28 mai, de la ora 21, pe terenul CMC 2, pentru geografi fiind prezenți următorii: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Cosmin Gorga, Andrei Kökeinyesdi, Raularian Rusu, Horea Ionuț Meleg, Marius Chirilă, Cătălin Palfi, Dan Zaharia. Cartonaș galben: Eugen Ciobanu.
Partida a fost dominată de la început până la sfârșit de geografi, deși și adversarii au avut numeroase ocazii. Scorul s-a deschis relativ repede, Marius Chirilă expediind un șut puternic și precis din marginea careului, care l-a surprins pe portarul celor de la Yeovil Town. După un astfel de început, era de așteptat ca golurile să curgă, dar nu s-a întâmplat așa, ambele echipe având o defensivă puternică. Ocazii au mai fost, la ambele porți, Yeovil Town a avut și o bară, dar la pauză s-a intrat cu 1-0.
A doua repriză a început fulminant pentru geografi care, în câteva minute, au făcut diferența prin golurile lui Dan Zaharia și Cătălin Palfi. La 3-0 au apărut și mici disensiuni pe teren, care s-au lăsat și cu câteva cartonașe galbene, în special în tabăra adversarilor, deveniți mai nervoși. Lucrurile s-au mai liniștit după un contraatac al geografilor, finalizat cu gol de Dan Zaharia. E adevărat că și cei de la Yeovil Town au ieșit mai hotărât la joc, au avut și mai multe șanse de gol, inclusiv încă două bare, iar spre finalul meciului au reușit să reducă din handicap, al doilea gol al lor fiind marcat (cum e obiceiul prost la geografi) la ultima fază a meciului.
Și geografii s-au jucat cu ocaziile la poarta adversă, în special prin vârfurile de atac Cătălin Palfi și Dan Zaharia, astfel că scorul poate fi considerat ca fiind unul corect, în raport cu ceea ce s-a întâmplat pe teren. După victoria cu liderul Punctual, Geografii demonstrează că, atunci când sunt prezenți majoritatea oamenilor ”de bază”, nicio echipă din această divizie nu poate să pună probleme. Este însă oarecum prea târziu, diferența de 10 puncte față de poziția a treia pare insurmontabilă având în vedere numărul mic de jocuri care mai sunt de disputat până la finalul campionatului.

duminică, 25 mai 2014

Primul eșec după mai bine de trei luni: Geografii - Marty 4-5 (2-2)

Au trecut peste trei luni de la ultima înfrângere a geografilor, 2-8 cu Punctual, în 16 februarie. De atunci, Geografii au jucat 10 meciuri, din care au câștigat opt (dintre care ultimele șase consecutiv) și au făcut două egaluri cu echipele de pe locurile 2 și 3, probabil cea mai bună perioadă a geografilor de la înființare.
A venit însă și ziua de joi, 22 mai, când, de la ora 19, pe terenul CMC 2, Geografii au suferit o înfrângere nescontată în fața unei echipe, Marty, care ne mai învinsese odată, tot așa de neașteptat, și în toamnă. De data asta, cauzele au fost multiple, dar ne putem rezuma la două: absența mai multor jucători de bază și prezența unora care, de fapt, nu erau 100% apți de joc după banchetele la care participaseră cu o seară înainte. Au evoluat așadar: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Andrei Kökeinyesdi, Raularian Rusu, Iulian Doroftei, George Deac, Ciprian Todor, Horea Meleg și Adrian Șelever. Adversarii au venit în doar șase oameni, așa că s-a jucat 5+1, Geografii având permanent trei rezerve.
Jocul echipei s-a bazat în cea mai mare parte pe cuplul George Deac - Ciprian Todor, atât la construcție, cât și la finalizare, în condițiile în care principalii puncheuri lipseau iar Horea Meleg și Adrian Șelever au intrat doar pentru puține minute și nu au făcut diferența. La început a părut să funcționeze: Geografii au deschis repede scorul prin George Deac, cu un șut la colțul scurt, după o pasă primită de la Ciprian Todor. În continuare însă s-au ratat o mulțime de ocazii la poarta celor de la Marty, astfel că, în loc să închidem meciul, le-am dat adversarilor șansa să revină în joc și chiar să preia conducerea după două faze bine lucrate. Pe finalul primei reprize, Ciprian Todor a egalat după ce a primit o pasă cadou de la portarul advers.
Prima parte a celei de-a doua reprize le-a fost fatală geografilor. În atac s-a ratat exasperant de mult, Geografii luând la țintă fie portarul (Ciprian Todor, Iulian Doroftei, Horea Meleg, George Deac), fie bara (Horea Meleg, Mădălin Petcu, Paul Șofron), în vreme ce, în special pe contraatac, Marty a preluat conducerea și chiar s-a distanțat la 5-2 (inclusiv printr-un autogol al lui Horea Meleg, care a încercat să evite un gol, ce era de fapt inevitabil). Abia pe final, Iulian Doroftei a reușit să înscrie cu capul din apropiere. La 5-3, cei de la Marty au beneficiat și de un penalty, la un pretins henț al lui George Deac în careu, dar Paul Șofron a apărat. La faza imediat următoare, Ciprian Todor a profitat iarăși de o eroare a defensivei adverse și a redus din diferență dar era prea târziu pentru a mai egala. În minutul de prelungire, adversarii au știut să țină pericolul departe de poarta lor și să-și adjudece cele trei puncte.
Un meci din care ar fi multe învățăminte de tras și care ne mai aduce puțin cu picioarele pe pământ, după ce victoria cu liderul Punctual ne-a făcut să visăm frumos.

miercuri, 14 mai 2014

Victorie entuziasmantă cu liderul: PUNCTUAL - Geografii 2-3 (0-1)

După două înfrângeri, a doua la scor (2-8), în fața liderului PUNCTUAL, luni, 12 mai, de la ora 19, pe terenul CMC 1, a venit și ziua revanșei pentru geografi. Aceștia, foarte ”montați”, au reușit un succes entuziasmant, chiar mai clar decât arată scorul, superioritatea geografilor fiind evidentă pe aproape tot parcursul partidei. Au participat la această victorie: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Andrei Kökeinyesdi, Raularian Rusu, Marius Chirilă, Cosmin Gorga, Ovidiu Mateuț, Cătălin Palfi și Dan Zaharia, plus Mădălin Petcu (rezervă).
Partida a început pe ploaie, dar aceasta a încetat după câteva minute, geografii instalându-se chiar confortabil în jumătatea adversă de teren. PUNCTUAL a încercat să dea replica pe contraatac, dar nu le-a mers, defensiva geografilor funcționând perfect. În atac, Geografii au avut câteva situații destul de mari de a înscrie, prin Dan Zaharia, Cătălin Palfi, Cosmin Gorga și Ovidiu Mateuț, dar golul a venit abia spre sfârșitul reprizei, când Ovidiu Mateuț a finalizat cu un șut precis o acțiune prelungită de atac.
În a doua repriză s-a jucat cam la fel, cei de la PUNCTUAL părând incapabili de a da o replică mai serioasă. Dan Zaharia a majorat diferența pentru geografi, și la 2-0 jocul părea aproape terminat. Abia atunci au început și adversarii să atace mai hotărât și, după câteva ocazii (inclusiv două bare), PUNCTUAL a reușit să puncteze cu un șut în forță, mingea respinsă de Paul Șofron ricoșând într-un adversar și de acolo în bară și apoi în poartă. Geografii au preluat însă din nou controlul partidei și, după ce Cătălin Palfi a trimis în bară și Dan Zaharia a ratat o ocazie imensă, același Cătălin Palfi a adus liniștea cu un șut la colțul lung: 3-1. Conform tradiției (nefericite), Geografii au primit gol la ultima fază a meciului, când se știa deja echipa învingătoare.
Acest meci ne dă speranțe pentru un final de campionat cu multe succese, până acum înregistrându-se șase victorii consecutive. Dintre toate, aceasta, în fața echipei de pe primul loc, este cea mai valoroasă și demonstrează că Geografii au într-adevăr o echipă competitivă la nivelul acestei divizii și care ar merita să evolueze într-un eșalon superior. Promovarea este însă departe, distanța de 9 puncte față de a treia clasată fiind greu de recuperat.
 

luni, 12 mai 2014

Cu chiu, cu vai: Geografii - Phoenix Old 2-1 (1-1)

Joi, 8 mai, de la ora 18, Geografii au jucat cu Phoenix Old, echipă pe care, în ultima vreme, am învins-o destul de clar. N-a mai fost cazul de această dată, ba dimpotrivă, ne-am chinuit destul de serios pentru a obține (și cu ceva șansă) cele trei puncte. Au evoluat: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Eugen Ciobanu, Iulian Doroftei, Dan Zaharia, Adrian Șelever, Raularian Rusu. Adversarii au venit doar în șase, astfel că s-a jucat 5+1 (Geografii având permanent o rezervă). Cartonaș galben: Paul Șofron (pentru fault).
Aproape toată partida s-a disputat după scenariul cu care eram deja obișnuiți cu această echipă, respectiv Geografii predominant în atac, iar Phoenix Old predominant în defensivă supranumerică și pe contraatac. Diferența a fost, față de alte partide, că apărarea lor a făcut față foarte bine, iar în compartimentul ofensiv au avut jucători valoroși. Geografii, pe de altă parte, au făcut un meci mai puțin reușit. După o serie de ocazii la ambele porți - mai multe la poarta celor de la Phoenix Old - Geografii au deschis scorul prin Dan Zaharia după o incursiune în atac chiar a portarului Paul Șofron, încheiată cu o pasă decisivă (după ce adversarii au avut o bară). Din păcate, aceste ieșiri ale lui Paul din poartă au avut ca rezultat și golul egalizator al celor de la Phoenix Old, în finalul primei reprize, după o minge pierdută de acesta în afara careului.
În repriza a doua, ambele echipe au căutat lovitura decisivă, Geografii cu mai multă insistență. Cei de la Phoenix Old s-au mulțumit să se apere și au făcut-o destul de exact, portarul lor având la rândul lui o zi de grație. Pe contraatac, Phoenix Old a avut câteva ocazii, dar Paul Șofron a apărat bine iar fundașii și-au făcut datoria. În fine, golul izbăvitor, al victoriei, a venit cu câteva minute înainte de final, fiind marcat de același Dan Zaharia, care a reușit să trimită balonul în plasă printr-o ”pădure” de picioare.
Dincolo de scorul la limită, trei puncte sunt trei puncte... și de data aceasta au fost obținute în fața echipei clasate pe poziția a cincea, deci chiar în urma geografilor, care își consolidează locul 4 în clasament.

miercuri, 30 aprilie 2014

Continuă seria succeselor la scor: Geografii - Auchen 8-2 (3-0)

Geografii au obținut o nouă victorie la diferență mare de scor, luni, 28 aprilie, de la ora 19, pe terenul CMC 1, în fața echipei Auchen, care în meciurile precedente avusese o prestație decentă, dar de data asta se poate spune că au scăpat ieftin chiar și cu scorul acesta. Au evoluat pentru geografi: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Eugen Ciobanu - Marius Chirilă, Cosmin Gorga - Cătălin Palfi, Dan Zaharia.
Meciul nu prea a avut istoric, geografii atacând aproape permanent poarta adversă. Cei de la Auchen s-au apărat cu cinci oameni și au lăsat în față un singur atacant, destul de masiv, dar la care n-au prea ajuns mingi. Prestația patrulaterului ofensiv al geografilor cu Marius Chirilă și Cosmin Gorga susținând cele două vârfuri, Cătălin Palfi și Dan Zaharia, a fost una excelentă, ei dominându-și tehnic și tactic adversarii. Din combinațiile lor (la care au participat uneori și fundașii) au rezultat cele opt goluri - patru reușite de Cătălin Palfi, trei de Dan Zaharia și unul de Marius Chirilă, la care s-au adăugat foarte multe ocazii clare de a marca, unele ratate cu ușurință, în special în repriza a doua, când s-a făcut și spectacol în dauna eficienței.
Cei de la Auchen nu prea au avut oportunități, defensiva geografilor fiind bine ”betonată” până spre final, când, pe fondul relaxării, s-au primit și cele două goluri, unul la scorul de 5-0 pentru geografi și al doilea la ultima fază a meciului, cum e tradiția.
Geografii continuă așadar seria succeselor la minim șase goluri diferență, așa cum s-a întâmplat în ultimele patru meciuri, și își consolidează golaverajul și poziția a patra din clasament.

joi, 17 aprilie 2014

Set la zero, cadou de sărbătorile pascale: Geografii - ALEXUS 6-0 (1-0)

Ultimul meci înainte de Paști s-a disputat marți, 15 aprilie, de la ora 21, în compania formației ALEXUS, pe terenul CMC 1. În fapt, nu am recunoscut niciun jucător de la adversari, așa că se poate spune că am jucat cu o echipă nouă, care nu mai are nimic în comun cu cea veche, cu excepția numelui și a palmaresului. Geografii au făcut un nou joc foarte bun, de data aceasta într-o formulă mai neobișnuită: Loránd Kis - Eugen Ciobanu, Cosmin Gorga, Raularian Rusu, Adrian Șelever, Marius Chirilă, Cătălin Palfi, Dan Zaharia.
Partida a fost controlată de la început de geografi, care au și deschis scorul relativ repede, prin Dan Zaharia, cu un șut din marginea careului, după o acțiune personală. Se părea că ne vom distanța repede, dar adversarii au reușit să închidă mai bine culoarele, iar geografii au ratat câteva ocazii mari, prin Cătălin Palfi și Dan Zaharia. Spre finalul reprizei, cei de la ALEXUS au încercat și ei să atace, dar fără rezultat.
În a doua repriză, jocul a fost aproximativ același. A durat puțin până la golul al doilea, înscris de Cosmin Gorga, care a împins în plasă o minge respinsă în față de portarul advers. Apoi Geografii s-au distanțat, prin reușitele lui Raularian Rusu (din pasa lui Dan Zaharia), Cătălin Palfi și Dan Zaharia (de două ori). Pe lângă cele trei goluri marcate, Dan Zaharia a mai ratat câteva ocazii monumentale, pe lista celor care au avut șansa de a mai înscrie fiind și Cătălin Palfi și Marius Chirilă.
Trebuie remarcat că, în ciuda absențelor (îndeosebi din compartimentul defensiv), Geografii au reușit să se impună foarte clar și în acest meci și își continuă seria victorioasă, pe care o dorim cât mai lungă.

duminică, 13 aprilie 2014

Bine și pentru golaveraj, și pentru moral: SOMEȘUL - Geografii 0-7 (0-2)

Geografii au obținut un nou succes la scor miercuri, 9 aprilie, de la ora 19, pe terenul CMC 1, cu unul din adversarii tradiționali, SOMEȘUL. Comparativ cu meciul din tur, care a fost mult mai echilibrat, de data aceasta Geografii, în mare formă, au ”defilat” nestingheriți pe teren, câștigând cu un scor, 7-0, identic cu cel reușit în fața aceleiași echipe în urmă cu mai bine de doi ani (ianuarie 2012). Au evoluat: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Eugen Ciobanu, Iulian Doroftei, Cosmin Gorga, Raularian Rusu, Adrian Șelever, Cătălin Palfi și Dan Zaharia.
Partida nu a avut istoric, jucându-se practic la o singură poartă. Singura diferență față de meciul din săptămâna precedentă (când geografii au învins cu 27-3) a fost că adversarii de la SOMEȘUL s-au apărat destul de grupat și și-au încercat șansele exclusiv pe contraatac, unde au fost însă repede anihilați de fundașii geografilor. Geografii au deschis repede scorul prin Dan Zaharia și s-au desprins apoi prin reușita lui Cătălin Palfi, după alte câteva ratări.
În a doua repriză, Geografii s-au descătușat total și au punctat din toate pozițiile. Iulian Doroftei a reușit o ”dublă” cu două șuturi inspirate, Cosmin Gorga a marcat spectaculos la vinclu, Raularian Rusu a trimis în poarta goală (din pasa lui Iulian Doroftei) iar Dan Zaharia a închis tabela, direcționând în plasă o minge centrată de Cătălin Palfi.
Au mai fost și alte oportunități de a înscrie, dar importantă este în primul rând victoria, și în al doilea rând faptul că meciul s-a încheiat fără incidente. Săptămâna viitoare, în ultimul meci din retur, Geografii vor întâlni pe ALEXUS, un alt adversar tradițional. După sărbători va începe al treilea ”tur”, fiind acum clar că acest campionat se va juca pe sistemul tur-retur-tur, deși la un moment dat s-a discutat despre play-off și play-out.
 

vineri, 4 aprilie 2014

Ca la rugby: Geografii - Viitorul SC 27-3 (14-0)

În contrast cu ce a fost săptămâna trecută, am consemnat o atmosferă de primăvară și de bună dispoziție miercuri, 2 aprilie, la ora 18, pe terenul CMC 1, când s-a dat startul partidei dintre Geografii și Viitorul SC, o echipă de adolescenți cu destule naivități fotbalistice, speculate de geografi pe teren. S-a stabilit un nou record de goluri și de diferență de scor, care nu cred că va putea fi vreodată doborât. Evenimentele de săptămâna trecută au afectat totuși lotul geografilor: doar doi jucători care au evoluat cu Sporting au fost prezenți și la acest joc. Astfel, pentru Geografi au fost prezenți următorii: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Eugen Ciobanu, Andrei Kökeinyesdi, Cosmin Gorga, Raularian Rusu, Dan Zaharia. Întrucât adversarii au venit doar șase, s-a jucat 5+1.
Meciul nu a avut istoric, geografii punctând încă de la începutul partidei. Noul venit, Dan Zaharia, și-a făcut debutul cu nu mai puțin de 13 goluri înscrise (record pentru un singur meci). Au mai marcat Eugen Ciobanu, Raularian Rusu (câte 4 goluri fiecare), Cosmin Gorga (de 3 ori), Paul Șofron (cu un șut din poartă în poartă), Mădălin Petcu și Andrei Kökeinyesdi, ultimii doi spre final, astfel că toți cei aflați pe teren pentru Geografii au înscris măcar odată. Ratările din poziții clare de gol au fost aproape la fel de multe ca și golurile.
Adversarii au atacat haotic, fiind prinși mai mereu pe contraatac, dar în a doua repriză au reușit să înscrie și ei de trei ori, ultima dată în prelungiri, la ultima fază.
Meciul a contat mai degrabă pentru îmbunătățirea golaverajului și recâștigarea încrederii în echipă și în competiție, după evenimentele de săptămâna trecută. Desigur, nu ne dorim să avem parte doar de astfel de adversari facili, dar ne-am dori ca toate echipele să evolueze cu același spirit de fair-play și să accepte victoria sau înfrângerea, indiferent de scor.
 

marți, 1 aprilie 2014

Un egal cu mulți nervi la final: Geografii - Sporting 3-3 (3-1)

O seară nefericită, cea de joi, 27 martie 2014 când, de la ora 20, Geografii au întâlnit pe Sporting într-un derby al diviziei E. Din păcate, au fost mai multe evenimente de consemnat în afara terenului decât pe teren, după un meci cu adevărat foarte disputat, în care Geografii au fost aproape de o victorie. S-au prezentat următorii: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Iulian Doroftei - Marius Chirilă, Cătălin Palfi, Ovidiu Mateuț - Adrian Șelever. La adversari au evoluat câțiva jucători pe care îi cunoaștem: Andrei Șișoe în poartă, Vasile Trif, Robert Macula sau Andrei Sebesi pe teren.
Partida a debutat prost pentru geografi, care au primit gol destul de repede, la o neatenție în defensivă, dar ei au întors scorul pe parcursul primei reprize. Mai întâi, o degajare a lui Paul Șofron a fost deviată în proprie poartă de Vasile Trif; apoi Adrian Șelever a finalizat pe un contraatac, iar Ovidiu Mateuț a făcut 3-1 după un alt contraatac supranumeric.
Cei de la Sporting au dominat teritorial și au avut foarte multe ocazii, dar defensiva geografilor a rezistat foarte bine iar Paul Șofron a scos foarte multe mingi de gol. În a doua repriză, jocul a continuat pe aceleași coordonate, doar că geografii nu au mai reușit să finalizeze contraatacurile iar adversarii, după numeroase ratări, au punctat de două ori, spre finalul partidei. Golul doi al lor a venit în urma unei faze controversate, atacantul de la Sporting lovindu-l cu cotul pe fundașul geografilor, Iulian Doroftei, care s-a oprit, așteptând ca arbitrul să ia o decizie (ceea ce nu s-a întâmplat) și adversarul a finalizat. Și golul egalizator s-a marcat după o învălmășeală generalizată în careu.
Din păcate, după finalul partidei, s-a trecut de la șicanări și amenințări la loviri, cel mai afectat fiind Iulian Doroftei. A fost chemată și Poliția, dar, bineînțeles, între timp, adversarii (deveniți, unii dintre ei, agresori) s-au risipit ca potârnichile. Se pare că cei de la Sporting nu sunt la prima ispravă de genul acesta și vor fi excluși din campionat. Măcar cu numele acum figurează o altă echipă în locul lor, Celtic. Făptașii propriu-ziși vor fi excluși individual din campionat, cel puțin așa au promis organizatorii. În paralel se va desfășura și ancheta Poliției pe marginea acestui caz.
Este regretabil că, după aproape cinci ani de funcționare în campionatul ”Fair-Play”, echipa Geografii este implicată într-un astfel de scandal, chiar și din postura de victimă. Credeam și credem că un astfel de campionat ar trebui să fie dedicat exclusiv sportului, relaxării, distracției, fair-play-ului, respectului între jucători și totodată față de adversari. Sperăm în continuare că astfel de incidente să nu se mai repete și astfel de echipe și de ”jucători” să nu mai fie primiți, pentru ca ceilalți să se poată bucura de o mișcare cu mingea în aer liber.

joi, 20 martie 2014

Nici azi nu s-a jucat cu Minions

După ce săptămâna trecută, băieții de la Minions nu s-au prezentat, am acceptat, în spiritul fair-play-ului, ca meciul să fie reprogramat săptămâna aceasta. Se pare că însă totul a fost degeaba, întrucât nici săptămâna aceasta adversarii nu s-au putut prezenta la meci. E o situație mai mult decât neplăcută pentru geografi, care au avut două săptămâni de ”pauză”, fără ca cineva să-și dorească acest lucru.

sâmbătă, 15 martie 2014

Meciul cu Minions se va disputa totuși săptămâna viitoare

Spre surprinderea noastră, am fost anunțați că meciul cu Minions se va disputa totuși săptămâna viitoare, fiind programat joi, 20 martie, de la ora 18.

miercuri, 12 martie 2014

Meciul de azi cu Minions va fi câștigat prin neprezentarea adversarului cu 3-0

Astăzi, miercuri, 12 martie, Geografii ar fi trebuit să joace cu Minions de la ora 20 pe terenul CMC. Puțin după ora 17 am fost anunțați că acest meci nu va avea loc. Adversarii nu se vor prezenta fiindcă nu reușesc să adune suficienți jucători. În consecință, Geografii vor câștiga la ”masa verde” cu 3-0.

vineri, 7 martie 2014

Revanșa pentru cea mai umilitoare înfrângere din tur: Marty - Geografii 3-7 (2-3)

Miercuri, 5 martie, de la ora 19, pe terenul CMC 1, Geografii au întâlnit pe Marty, singura echipă din a doua jumătate a clasamentului care ne-a învins în tur. Pe de altă parte, fusesem informați că vom juca cu Minions, dar acest meci se va disputa abia săptămâna viitoare. Geografii au fost prezenți în număr de nouă: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Iulian Doroftei, Raularian Rusu, George Deac, Cosmin Gorga, Ciprian Todor, Marius Chirilă, Cătălin Palfi. Întrucât adversarii au venit doar șase, s-a jucat 5+1, astfel că geografii au avut permanent trei rezerve.
Meciul a început surprinzător cu o ușoară dominare a adversarilor care, după câteva ocazii, au deschis scorul: Paul Șofron a respins în față un șut și vârful lor de atac, pe fază, a reluat în poartă. A fost însă un simplu ”foc de paie”, căci cei de la Marty, fără vedeta lor, Toni, au obosit repede și nu au făcut față atacurilor geografilor, care s-au materializat prin golurile lui Cătălin Palfi și Marius Chirilă (de două ori). La 3-1, geografii s-au relaxat un pic, și adversarii au înscris un nou gol: după un șut în bară, mingea a ricoșat în Raularian Rusu, și apoi în poartă.
Și în a doua repriză, diferența dintre cele două echipe a fost destul de vizibilă. Geografii au ratat multe ocazii, în special prin Cătălin Palfi, dar până la urmă acesta a punctat și Geografii s-au desprins la 4-2. Surprinzător, cei de la Marty, care nu păreau a mai fi în stare de ceva, au mai punctat odată, astfel că diferența de pe tabelă a revenit la un singur gol. Finalul a aparținut însă geografilor care, beneficiind și de căderea fizică și apoi psihică a adversarilor, au marcat prin Ciprian Todor (de două ori) și Marius Chirilă.
Întreaga echipă a evoluat foarte bine, cu excepția debutului partidei, când organizarea în teren a lăsat de dorit. Deși cele șapte goluri marcate par multe (față de media geografilor, sub 4 goluri pe meci), totuși, am întâlnit formația cu cea mai slabă apărare din campionat și am fi putut înscrie și mai mult. Pe de altă parte, am primit prea multe goluri de la o echipă care, cu excepția primelor minute, s-a apropiat foarte rar în mod periculos de poarta noastră, dar care a concretizat aproape toate șansele de gol. Săptămâna viitoare se anunță un meci dificil cu Minions, o victorie fiind necesară pentru a ameliora punctajul din play-off.

marți, 4 martie 2014

Un egal cât o victorie: Geografii - Yeovil Town 1-1 (0-1)

Joi, 27 februarie, de la ora 21, pe terenul CMC 2, Geografii au întâlnit echipa care ocupă poziția a treia în clasament, Yeovil Town, și nu degeaba, după cum a demonstrat această partidă, una dintre cele mai bune făcute de geografi în acest campionat. Egalul este un rezultat bun, mai ales că până acum Geografii nu au reușit nici măcar un punct în confruntările cu echipele de pe primele șase locuri, ceea ce înseamnă un punctaj foarte scăzut pentru play-off. Au evoluat: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Andrei Kokeinyesdi - Iulian Doroftei, Cosmin Gorga, Horea Ionuț Meleg - Cătălin Palfi. În a doua repriză a intrat și Raularian Rusu.
Încă de la început a fost evident faptul că cei de la Yeovil Town au adoptat o tactică de contraatac, apărându-se supranumeric și aruncând mingi lungi spre vârful lor de atac, foarte tehnic și agil, dar strâns marcat de Eugen Ciobanu (omul meciului). Adversarii au avut câteva ocazii mari, inclusiv o bară, Paul Șofron a intervenit de câteva ori salvator, dar până la urmă Yeovil Town a deschis scorul, la unica fază la care vârful lor de atac a reușit să se desprindă din marcaj și să șuteze pe jos, pe sub portarul geografilor. Și la poarta cealaltă au fost câteva oportunități de gol, mai ales prin șuturi de la distanță (la care au excelat Eugen Ciobanu, Iulian Doroftei și Andrei Kokeinyesdi), dar portarul advers și-a făcut bine treaba.
În a doua repriză, Geografii au început mult mai deciși jocul, profitând parcă și de o ușoară relaxare a a echipei adverse, care a renunțat aproape total la faza ofensivă, probabil și pe fondul oboselii. A venit și egalarea, firească având în vedere dominarea cvasi-totală a geografilor, Horea Ionuț Meleg găsind drumul spre gol cu un șut la colțul scurt. În final, ambele echipe au încercat să dea lovitura decisivă, beneficiind de numeroase situații de gol, de contraatacuri supranumerice, dar fie intervențiile celor doi portari, fie erorile la finalizare, au făcut ca scorul să rămână în cele din urmă egal, 1-1.
Rezultatul este unul echitabil, având in vedere că oricare dintre cele două echipe ar fi putut obține victoria, cu ceva mai multă atenție la finalizare. Pentru geografi, deși acest rezultat nu ajută foarte mult, el demonstrează că echipa poate să se bată de la egal la egal cu formațiile de pe primele locuri și să obțină rezultate pozitive în confruntările cu acestea.

joi, 27 februarie 2014

Un succes meritat: GRIGO - Geografii 2-6 (1-2)

În urmă cu aproape o săptămână, joi, 20 februarie, de la ora 18, pe terenul CMC 2, Geografii au întâlnit o echipă prietenă, GRIGO, care momentan traversează o perioadă mai puțin fastă. Meciul s-a desfășurat într-un spirit de total fair-play. Geografii, cu un efectiv aproape complet, au dominat partida, având în teren pe următorii: Loránt Kis - Mădălin Petcu, Eugen Ciobanu, Iulian Doroftei, Marius Chirilă, Cosmin Gorga, Adrian Șelever, Cătălin Palfi.
În prima parte, după o perioadă de tatonare, Geografii s-au desprins destul de ușor pe tabela pe marcaj, printr-o execuție la vinclu a lui Cosmin Gorga, respectiv un șut din marginea careului a lui Cătălin Palfi. Același Cătălin Palfi a ratat câteva ocazii, dintre care una foarte mare, din fața porții. Chiar înainte de pauză, cei de la GRIGO au profitat de o eroare în defensiva geografilor și au redus din handicap cu un șut la colțul scurt.
La începutul părții a doua însă, Geografii au revenit în joc și s-au desprins la 3-1 prin același Cosmin Gorga, omul meciului. GRIGO a avut puterea să dea replica, pe un contraatac supranumeric, și să aducă pentru ultima dată scorul la o diferență fragilă de un gol. Emoțiile s-au risipit însă spre final, când adversarii au cedat, pentru geografi punctând Eugen Ciobanu și, în două rânduri, Iulian Doroftei. Au fost și multe alte ratări, în special prin Marius Chirilă, Adrian Șelever și Cătălin Palfi dar, în cele din urmă, scorul exprimă destul de corect realitatea din teren.
Partida a contat și pentru ridicarea moralului echipei noastre, care venea după două înfrângeri și care se află înaintea unor partide decisive pentru accederea în play-off pe o poziție cât mai favorabilă.

duminică, 16 februarie 2014

Liderul profită și se impune la scor: Geografii - Punctual 2-8 (0-5)

Miercuri, 12 februarie, de la ora 19, pe terenul CMC 2, Geografii au înfruntat liderul Punctual într-un joc despre care n-ar fi multe de spus. Adversarii au profitat de faptul că din echipa geografilor au lipsit mulți jucători importanți, fiind vacanță studențească. Geografii au improvizat astfel o echipă, cu: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Raularian Rusu, Iulian Doroftei, Cristian Ardelean, Sabin Nicula, Andrei Sovereșan, Adrian Șelever.
Geografii au rezistat cam o jumătate de repriză, după care cei de la Punctual au reușit deschiderea scorului, cu ceva noroc, mingea ricoșând din bară în piciorul unui geograf și apoi la un adversar, care a marcat cu poarta goală. A fost doar începutul unei serii de goluri ale celor de la Punctual, cu șuturi foarte puternice, la pauză consemnându-se un scor foarte dur, 5-0.
În a doua repriză, adversarii s-au mai relaxat, Geografii s-au organizat mai bine și au redus din handicap, prin Adrian Sovereșan. Cei de la Punctual au mizat mai mult pe contraatacuri, finalizând încă de 3 ori. Geografii au mai înscris un gol, după o fază confuză în careu, mingea trimisă de Mădălin Petcu fiind deviată în proprie poartă de un fundaș advers, care și-a păcălit portarul. Mădălin Petcu a mai avut câteva șuturi periculoase, dar cele mai mari ocazii le-a ratat spre finalul jocului Cristian Ardelean.
Ar fi fost o înfrângere la un scor mai strâns, dar în realitate diferența dintre cele două echipe a fost foarte mare. Chiar și cu lotul complet ar fi fost dificil de obținut un rezultat pozitiv în fața unei astfel de echipe, care nu are ce căuta în ultima divizie.