"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

marți, 8 mai 2012

Învinși de echipa de pe locul 2: "U" - Geografii 5-3 (3-0)

De vreo câteva etape încoace, Geografii nu reușesc să lege două victorii consecutive, dar nici nu pierd două meciuri la rând, astfel că, după victoria cu echipa de pe locul 3, Magor SA, era de așteptat cumva ca rezultatul cu echipa de pe poziția a doua, "U", să nu fie favorabil. Nici condițiile meteo nu era tocmai cele mai favorabile la momentul disputării meciului, vineri, 4 mai, ora 18, pe terenul CMC 2, întrucât ploua cu găleata. Adversarii au mai întârziat, ploaia s-a mai oprit, iar pentru geografi au evoluat următorii: Paul Șofron - Raularian Rusu, Horea Ionuț Meleg (Mădălin Petcu) - Cătălin Palfi, Mihai Petruț, Iulian Doroftei - Adrian Șelever. Horea Meleg s-a accidentat la finalul primei reprize și nu a mai putut continua, iar câteva minute am jucat cu un om în minus. Mădălin Petcu a venit mai târziu și a jucat în a doua repriză.
Partida a fost la discreția adversarilor în prima repriză, ei distanțându-se la 3-0 pe fondul unei defensive permeabile a geografilor. Golurile au venit în urma unor acțiuni rapide și eficiente, la care nu am avut răspuns. În atac, geografii au șutat de mai multe ori la poartă, fără succes.
În cea de-a doua parte, cei de la "U" s-au retras deliberat în apărare, în ideea de a conserva rezultatul. În consecință, Geografii au atacat constant și eforturile le-au fost răsplătite. Mai întâi am marcat printr-un șut al lui Iulian Doroftei, deviat de un fundaș, apoi prin Mihai Petruț, după o acțiune individuală în careu. La 3-2 și-au dat seama și adversarii că nu e glumit și au revenit în atac, reușind să marcheze după un corner, și să se distanțeze decisiv la 5-2 la o fază în care o parte din jucători se ciondăneau pentru un pretins henț în careul nostru. N-a fost penalty, dar adversarii au profitat de neatenția noastră și au marcat. În final, geografii au atacat cu toate liniile, dar au mai punctat o singură dată, prin Cătălin Palfi, cu un șut sub bară.
Adversarii au meritat pe ansamblu victoria, dar în special datorită primei reprize, când s-a făcut de fapt diferența. Faptul că Geografii au câștigat meciul din tur probabil i-a întărâtat suplimentar, jocul fiind presărat cu mici șicane, care nu erau necesare. Scorul putea fi și mai mare, dacă nu erau intervențiile lui Paul Șofron, în special în a doua repriză, dar și geografii ar fi putut obține mai mult, dacă evoluau la nivelul din săptămâna precedentă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu