"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

vineri, 15 iunie 2012

Un punct obținut în prelungiri: FC OCNA MUREȘ - Geografii 2-2 (0-0)

Meci foarte disputat joi, 14 iunie, de la ora 22, pe terenul CMC 2, între geografi și o echipă candidată la promovare, FC OCNA MUREȘ. Adversarii au evoluat foarte bine, dar echipa noastră a rezistat cu brio atacurilor și a reușit să egaleze în două rânduri, ultima dată chiar în prelungirile partidei. Prezență masivă în rândul geografilor, pentru care au jucat: Paul Șofron - Horea Ionuț Meleg, Mădălin Petcu, Raularian Rusu, Iulian Doroftei, Cătălin Palfi, Sabin Nicula, Mihai Petruț, Ionuț Moldovan și Adrian Șelever. Adversarii au primit un cartonaș galben pe final, pentru un fault asupra lui Mihai Petruț. Sabin Nicula s-a accidentat (entorsă) la faza golului doi al adversarilor și nu a mai putut continua, dar s-a jucat în general fair-play de ambele părți.
În prima repriză au fost câteva ocazii de gol, dar echipele au stat bine în teren, iar cele două defensive, în frunte cu portarii, și-au făcut foarte bine treaba. Geografii au fost mai insistenți la început, ratând câteva șanse prin Sabin Nicula și Adrian Șelever. Apoi, spre sfârșitul reprizei, FC OCNA MUREȘ a fost echipa mai insistentă, Paul Șofron remarcându-se la câteva șuturi foarte puternice și având intervenții salvatoare în careu. S-a cerut chiar și un penalty la o astfel de intervenție "la sacrificiu", la picioarele adversarului, dar nu s-a acordat.
Repriza a doua a început prost pentru geografi, FC OCNA MUREȘ deschizând scorul în urma unui corner executat la colțul lung, de unde un jucător a reluat spectaculos, din voleu. Am egalat aproape imediat, prin Adrian Șelever, cu capul, din pasa lui Raularian Rusu. Din păcate, adversarii au înscris din nou, dintr-o fază identică cu cea de la primul gol al lor, doar autorul șutului (și golului) fiind altul, iar execuția a fost imparabilă, la vinclu. FC OCNA MUREȘ mai putea înscrie, au avut și o bară, dar Paul Șofron a apărat extraordinar, iar cei doi fundași, Horea Meleg și Mădălin Petcu, au evoluat foarte bine. În atac însă lucrurile nu au mers la fel de bine, deși Iulian Doroftei a marcat la un moment dat, golul fiind însă anulat pentru un presupus fault în atac. Totuși, egalarea a venit în prelungirile meciului, când Paul Șofron a ieșit din poartă cu mingea la picior, a driblat mai mulți jucători și a centrat în fața porții pentru Adrian Șelever, dar un fundaș, încercând să respingă, și-a dat autogol.
Analizând la rece desfășurarea partidei, credem că Geografii se pot declara mulțumiți cu acest punct, obținut în fața unei echipe cu pretenții la podium. De data aceasta, Geografii au luptat serios pe teren, în fața unor adversari per ansamblu superiori, și în cele din urmă munca lor a fost răsplătită cu un egal.

Un comentariu: