"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

duminică, 7 decembrie 2014

Revanșă fără emoții: Geografii - Albines 8-3 (4-2)

Fără câțiva oameni de bază, Geografii s-au prezentat cu oarecare temeri joi, 4 decembrie, de la ora 21, pe terenul CMC 1, având în vedere că adversarii câștigaseră în primul meci din acest campionat într-o situație similar. De data aceasta însă n-a mai fost cazul, meciul îndreptându-se liniștit spre un rezultat clar favorabil geografilor, care au avut în teren pe: Vlad Săuca - George Deac, Andrei Kökeinyesdi, Iulian Doroftei, Raularian Rusu, Marius Chirilă, Horea Ionuț Meleg, Dan Zaharia.
De altfel, emoțiile s-au risipit încă de la început, Dan Zaharia și Horea Ionuț Meleg marcând destul de repede. Cei de la Albines au profitat de unele inexactități în apărarea noastră și au reușit în două rânduri să reducă diferența de pe tabelă la un singur gol - a fost 2-1 și apoi 3-2, golul al treilea al geografilor fiind înscris tot de Dan Zaharia. Aparentul echilibru a fost rupt definitiv la ultima fază a primei reprize, când Andrei Kökeinyesdi a prins un șut de zile mari de la distanță, mingea lovind bara laterală înainte de a intra în poartă.
În repriza a doua s-a mai pus practic doar problema scorului. Cei de la Albines au mai punctat o singură dată, pe o contră, când diferența de pe tabelă era destul de mare încât să nu mai conteze, și au avut vreo patru bare, suficient cât să se declare ghinioniști. În realitate, Geografii au câștigat fără să forțeze, marcând de încă patru ori, prin Dan Zaharia (încă de două ori) și Andrei Kökeinyesdi (din lovitură liberă, cu ajutorul unui fundaș, și la ultima fază a meciului, cu un șut de lângă marginea terenului) și ratând destule alte situații, prin Marius Chirilă sau Iulian Doroftei.
Meciul a fost clar dominat și câștigat de geografi, care și-au recâștigat golgeterul, Dan Zaharia, revenit în formă maximă după o accidentare. Și ceilalți jucători au evoluat foarte bine, dar la finalizare s-a distins Andrei Kökeinyesdi care, din postura de fundaș, a contribuit la nu mai puțin de trei goluri. Cei de la Albines au evoluat în limitele bunului simț, în doar șase jucători (motiv pentru care Geografii au avut permanent două rezerve, o situație nu tocmai plăcută iarna), dar au fost departe de ceea ce au arătat în partida inaugurală a stagiunii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu