"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

luni, 31 octombrie 2011

Un nou record - şase victorii consecutive: ISO - Geografii 0-5 (0-3)

Luni, 31 octombrie 2011, de la orele 18, pe terenul CMC 1, Geografii au obţinut a şasea victorie consecutivă (cinci în campionat şi una în cupă), depăşind astfel recordul precedent, de cinci victorii la rând, consemnat între 24 februarie şi 30 martie 2011, în returul ediţiei precedente de campionat. Atunci am câştigat 4-2 cu CPO, 6-2 cu DIMA, 6-2 cu Pumele, 3-0 cu RT Bayern şi 4-3 cu Stranierii.
Succesul cu ISO a fost unul facil, adversarul fiind unul modest. Geografii s-au prezentat cu: Paul Şofron - Raularian Rusu, Mădălin Petcu, Iulian Doroftei, Eusebio Man, Robert Szakács, Vasile Darvai, Horea Ionuţ Meleg şi Cătălin Palfi.
În prima repriză a fost mai greu până la primul gol, reuşit de Vasile Darvai, singur cu portarul în urma unei acţiuni colective. Imediat după ce a intrat pe teren, Adrian Şelever a marcat pentru 2-0 cu un şut năpraznic la colţul scurt. El a fost imitat câteva minute mai târziu de Iulian Doroftei, cu o execuţie similară, dar la colţul lung.
Concentrarea a mai scăzut în a doua parte, singura problemă părând să fie diferenţa de pe tabelă. ISO a dat o replică destul de palidă, în vreme ce geografii s-au întrecut în ratări. Au mai marcat, totuşi, Robert Szakács şi Cătălin Palfi. Pe final, toată lumea a dorit să îşi treacă numele pe lista marcatorilor, dar scorul a rămas 5-0.
În concluzie, un meci fără probleme, şi încă trei puncte la "zestrea" tot mai bogată a geografilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu