"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

duminică, 18 decembrie 2011

Un nou eşec: Geografii - Inter Junior 3-7 (0-3)

Duminică, 18 decembrie 2011, de la orele 19, pe terenul CMC 1, Geografii au susţinut ultima partidă din campionat în 2012 împotriva echipei Inter Junior. Adversarii şi-au adjudecat victoria pe merit, fără drept de apel, partea mai puţin plăcută fiind comentariile şi provocările unora pe teren, soldate în cele din urmă cu un cartonaş roşu pentru un jucător advers (cel mai agresiv), când meciul intra în prelungiri.
Geografii, decimaţi de accidentări (Horea Meleg, Iulian Doroftei) şi îmbolnăviri (Cătălin Palfi, Paul Picovici), au aliniat cea mai bună formaţie posibilă în aceste condiţii: Paul Şofron - Mădălin Petcu, Eusebio Man, Raularian Rusu, Robert Szakács, Mihai Marica, Vlad Marica, Ovidiu Mateuţ, Adrian Şelever.
Din nefericire, Inter Junior s-a dovedit a fi o "nucă" mult prea tare pentru noi, singurele momente mai echilibrate fiind cele din debutul partidei, când ambele echipe au trecut pe lângă deschiderea scorului. Până la urmă, balanţa s-a înclinat în favoarea adversarilor, care s-au distanţat în a doua parte a primei reprize, şi cu puţin noroc, la 0-3.
Geografii au părut incapabili să dea o replică mai consistentă până când scorul a ajuns 0-5, în a doua repriză. Atunci a avut loc o revenire, materializată şi pe tabelă, prin trei goluri consecutive: Ovidiu Mateuţ (din lovitură liberă), Adrian Şelever (după un corner executat rapid de Mihai Marica) şi Mihai Marica (din pasa cu capul a lui Adrian Şelever). La 3-5 mai aveam de doi bani speranţă, îngropată rapid de atacanţii adverşi, care au făcut cam ce au vrut prin careul nostru, stabilind scorul final de 3-7. Păcat că unii nu se mulţumesc doar cu victoria, şi vor neapărat să şi miştocărească adversarii, ţinta predilectă fiind portarul nostru, Paul Şofron, care, la rândul lui, nu ştie să rămână dator. Astfel, pe final am avut parte şi de circ, încheiat cu eliminarea jucătorului de la Inter Junior pentru bruscarea lui Paul Şofron (fără minge), ieşit din poartă în dribling.
Dincolo de acest episod regretabil, trebuie să remarcăm faptul că echipa a jucat mult sub potenţialul ei. Echipa adversă a evoluat cu adevărat foarte bine, în atac şi pe contraatac s-au dovedit de multe ori letali, şi au avut şi norocul de partea lor la unele faze. Geografii au fost prea vulnerabili în defensivă şi au reuşit prea puţine în atac, unde s-a ratat foarte mult. În acest meci consemnăm două recorduri negative: cel mai mare număr de goluri primite într-un meci în acest sezon (7) şi cea mai mare diferenţă de scor (la 4 goluri, la fel ca şi săptămâna trecută, când însă diferenţa s-a făcut doar pe final). Ultima înfrângere mai umilitoare decât aceasta s-a produs în urmă cu mai bine de un an: 0-7 cu Someşul, pe 4 decembrie 2010.
Ultimul meci din anul 2012 va avea loc miercuri, în cupă, când vom întâlni liderul din divizia D, Panzerele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu