"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

luni, 27 februarie 2012

Fără portar, victime sigure: Geografii - SPORTUL STUDENŢESC 3-7 (2-5)

Duminică, 26 februarie, de la orele 20, pe terenul CMC 1, s-a consemnat o nouă înfrângere a geografilor pe fondul unui lot extrem de "subţire" şi, mai ales, ca urmare a absenţei portarului titular, Paul Şofron, căruia nu i-am găsit înlocuitor până la ora meciului. Geografii au evoluat cu: Mădălin Petcu, Horea Ionuţ Meleg, Igor Lazăr (cei trei au stat, pe rând, şi în poartă), Raularian Rusu (accidentat), Vlad Marica, Cătălin Palfi, Vasile Darvai şi Adrian Cristea. Cartonaş galben: Igor Lazăr (pentru fault).
Meciul a început destul de bine: Mădălin Petcu a degajat, Vlad Marica a prelungit cu călcâiul la Cătălin Palfi, care a înscris: 1-0. Adversarii au egalat relativ repede cu un şut la colţul scurt. Geografii au preluat din nou conducerea, prin golul lui Adrian Cristea, din pasa lui Cătălin Palfi. Din păcate, sfârşitul primei reprize a fost unul total nefavorabil, SPORTUL marcând gol după gol şi detaşându-se decisiv.
În a doua parte, Geografii au încercat să revină, dar Adrian Cristea, Cătălin Palfi şi Vasile Darvai au ratat din poziţii bune. Adversarii au fost şi ei destul de periculoşi, şi până la urmă au marcat de două ori, iar Geografii o singură dată, prin Vasile Darvai, care a avut şi o bară pe final, când meciul era oricum jucat.
Rămânem cu senzaţia că am fi putut mai mult în această partidă dacă am fi avut portar şi încă unul-doi jucători de bază pe teren, pe lângă cei prezenţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu