"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

joi, 22 decembrie 2011

Deşi am condus cu 3-0: Geografii - Panzerele 4-5 (2-0)

Ultimul meci din anul 2011 s-a desfăşurat miercuri, 21 decembrie, de la ora 18, pe terenul CMC 2. Calificaţi în premieră în turul 2 al cupei, după ce au eliminat în primul tur echipa Ţânţarii din divizia E, Geografii au întâlnit de data aceasta liderul din divizia D, Panzerele. Diferenţa de două divizii, precum şi locurile din clasament a celor două echipe, indicau drept favorită clară echipa adversă. Mai mult, apropierea sărbătorilor de iarnă a "rărit" considerabil rândurile geografilor, care s-au prezentat într-o formulă neobişnuită: Paul Şofron - Raularian Rusu, Vlad Marian, Mădălin Petcu, Sabin Nicula, Eusebio Man, Bogdan Gherman, Adrian Şelever. Cartonaş galben: Eusebio Man (pentru faulturi repetate).
Se pare însă că nici adversarii nu au stat prea bine la acest capitol. Ei au început meciul în abia patru oameni, al cincilea a venit imediat, al şaselea după vreo 10 minute iar al şaptelea abia la sfârşitul primei reprize, astfel că am beneficiat aproape toată prima repriză de superioritate numerică. În aceste condiţii, am deschis scorul repede, la o minge trimisă în careul advers de Paul Şofron şi deviată în poartă de Adrian Şelever. Al doilea gol a fost aproape identic: Paul Şofron a aruncat balonul cu mâna spre Adrian Şelever, acesta nu a atins mingea, dar portarul nu a putut interveni: 2-0. Chiar şi cu un om în minus, Panzerele au demonstrat că pot fi foarte periculoşi, dar apărarea a rezistat bine.
În a doua parte echipele au fost egale numeric, iar adversarii au atacat tot mai furibund, ratând numeroase ocazii şi remarcându-l pe Paul Şofron. Defensiva geografilor, în frunte cu Mădălin Petcu, a avut mult de furcă, dar a rezistat eroic. Mai mult, pe contraatac, Sabin Nicula a reuşit să marcheze pentru 3-0.
Din păcate, cu 16 minute înainte de final, la un corner, mingea l-a atins în mână pe Mădălin Petcu şi arbitrul a dictat penalty, transformat: 3-1. La următoarea acţiune, Panzerele au înscris din nou, şi în doar câteva minute au egalat şi au preluat conducerea, pe fondul oboselii şi demoralizării geografilor. Mădălin Petcu, urcat în atac, a reuşit să egaleze (4-4), cu un şut puternic, dar în final adversarii, mult mai valoroşi, au presat şi s-au impus, marcând golul decisiv.
Rezultatul poate fi considerat unul onorabil, având în vedere diferenţa de divizii dintre cele două echipe, precum şi absenţele notabile din tabăra noastră. Totuşi, o abordare mai pragmatică a meciului, în special în prima repriză, când am avut superioritate numerică, ar fi putut conduce la o distanţare mai clară pe tabelă, astfel încât scorul să nu mai poată fi întors. De asemenea, o defensivă mai atentă şi mai concentrată pe final ar fi salvat măcar un scor egal. Dincolo de toate acestea, există şi un retur şi orice se poate întâmpla.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu