"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

vineri, 6 septembrie 2013

Primul meci, prima înfrângere: Geografii - Feleacu 1-2 (0-1)

Ca de obicei, la început de sezon, Geografii pătimesc la nivelul lotului de jucători, majoritatea fiind încă în vacanță. Așa s-a întâmplat și joi, 5 septembrie, când, de la ora 19, pe terenul CMC 2, s-au prezentat doar următorii șapte jucători: Paul Șofron - Iulian Doroftei, Raularian Rusu, Sabin Nicula - Marius Chirilă, Ovidiu Mateuț - Ciprian Moldovan. Adversarii, cei de la Feleacu, o echipă cu o medie de vârstă mai mare decât a noastră (ceea ce este oarecum neobișnuit), evoluează în divizia E și diferența s-a văzut. Totuși, chiar și fără rezerve, Geografii au făcut față și au jucat destul de rezonabil, chiar bine în anumite momente.
În prima repriză, după tragerea la sorți (moment unic în istoria fotbalului pe teren sintetic, până acum n-am mai avut parte de așa ceva), cei de la Feleacu și-au ales terenul mai ”bun”, astfel că portarul nostru, Paul Șofron, a avut soarele în față aproape toată prima repriză (soarele a apus chiar înainte de pauză). Cu acest handicap, valabil și pentru restul echipei, Geografii au evoluat destul de prudent, apărându-se bine în fața unei formații excelent organizate pe fază ofensivă. Feleacu, după mai multe încercări, a reușit să deschidă scorul, cu un șut puternic din marginea careului, după o fază confuză în careu, cu mingea scoasă la finalizare. Geografii ar fi putut egala prin Marius Chirilă, care nu a profitat de eroarea portarului advers, ce respinsese în față mingea șutată de Ovidiu Mateuț.
Repriza a doua a început cum nu se poate mai prost, cu al doilea gol al adversarilor, după o nesincronizare în defensiva geografilor, mingea fiiind împinsă în plasă de la un metru. După aceea însă, Paul Șofron a ”închis” literalmente poarta, astfel că cei de la Feleacu nu au mai înscris, în ciuda numeroaselor oportunități pe care le-au avut, în special în urma unor contraatacuri rapide, dar și din faze fixe. Geografii au dat o replică bună și la un moment dat chiar au pus stăpânire pe joc, ratând însă la rândul lor, îndeosebi prin Ovidiu Mateuț și Marius Chirilă, în condițiile în care Ciprian Moldovan a contat prea puțin în atac. Golul ”de onoare” a venit după un dribling pe centru al lui Sabin Nicula, continuat cu o pasă inspirată pentru Marius Chirilă, care a șutat necruțător cu stângul - din păcate, singura execuție cu adevărat reușită în acest meci pentru echipa noastră.
Fiind vorba de cupă, și nu de campionat, vom avea și un retur de disputat cu acești adversari, și poate atunci vom avea o echipă mai solidă și vom reuși să întoarcem rezultatul și să facem o surpriză.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu