"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

vineri, 19 aprilie 2013

Prezență minimală, rezultat pe măsură: Geografii - BURTOȘII 1-2 (1-1)

Pentru geografi, debutul în play-off a avut loc duminică, 14 aprilie, de la ora 20, pe terenul CMC 1, în compania unui adversar accesibil, BURTOȘII. Din nefericire, cauze medicale, financiare și conjuncturale au făcut ca doar șase persoane să se prezinte la acest meci pentru echipa noastră, și anume: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Vlad Marian - Iulian Doroftei, Horea Ionuț Meleg - Ionuț Moldovan ”Pitbull”. Nici adversarii nu au stat mai bine din acest punct de vedere, astfel că s-a jucat 5+1, fără schimbări, toată partida.
Jocul a fost unul echilibrat în ansamblu, dar adversarii au început ”vijelios”, ca și data trecută când am jucat cu ei, și în cele din urmă au reușit să deschidă scorul. Geografii au dat o replică foarte bună și, după câteva ratări, Horea Meleg a egalat cu un șut de senzație, din unghi.
În repriza a doua, oboseala a început să-și spună cuvântul în ambele tabere, dar situația a fost mai dificilă pentru geografi, întrucât Iulian Doroftei s-a accidentat și a evoluat în acest fel până la final. S-au ratat numeroase oportunități de gol la ambele porți, cei doi portari având o prestație deosebită. Se părea că meciul se îndreaptă spre un egal echitabil, dar, cu șase minute înainte de final, BURTOȘII au profitat de o pasă greșită în defensiva noastră și au marcat golul ce avea să fie al victoriei. Geografii au încercat în zadar să egaleze pe final.
Înfrângerea nu a fost meritată după aspectul jocului, dar ea a fost cauzată mai degrabă de numeroasele absențe din echipă, mai mult sau mai puțin motivate. Sperăm ca la următoarele partide să revină cât mai mulți din jucători, ca să putem înfrunta cum se cuvine adversarii din play-off.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu