"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

duminică, 17 mai 2015

Ieșire onorabilă din cupă: Sampdoria - Geografii 4-3 (3-1)

Returul din optimile cupei a avut loc luni, 11 mai, de la ora 20, pe terenul CMC 2. Cum în tur Sampdoria a câștigat cu 4-0 și a demonstrat că diferența de trei divizii nu este întâmplătoare, partida a avut mai degrabă un caracter amical. Pentru geografi s-au prezentat: Paul Șofron - Raularian Rusu, Ionuț Oprea - George Deac, Cosmin Gorga, Andrei Kökeinyesdi - Alexandru Solomon.
Sampdoria a început în forță și a marcat două goluri în primele minute, când Geografii încă nu știau pe unde trebuie să stea pe teren. La 2-0 meciul s-a mai echilibrat și ambele echipe au avut ocazii de gol. S-a mai înscris însă abia pe finalul primei reprize. Sampdoria a făcut 3-0 apoi Geografii au redus în sfârșit din handicap prin Alexandru Solomon.
În repriza a doua, Geografii au făcut cu bine față atacurilor, Paul Șofron având o prestație foarte bună în poartă. Mai mult, Cosmin Gorga a punctat cu un șut la colțul lung iar Andrei Kökeinyesdi a egalat în ultimul minut, astfel că Geografii au fost foarte aproape de un rezultat notabil. Din păcate, Sampdoria și-a adjudecat victoria cu un gol înscris după un corner, la ultima fază, în prelungiri.
Oricum, nu mai conta din perspectiva calificării. Geografii au avut o prestație onorabilă în cupă în acest sezon, ajungând în premieră în optimile de finală ale acestei competiții. Cum echipa este în curs de desființare, probabil că aceasta va rămâne și performanța maximă în Cupa ”Fair-Play”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu