"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

vineri, 16 ianuarie 2015

Anul 2015 începe cu o victorie: Geografii - Gloria B. 6-2 (3-0)

Campionatul ”Fair-Play” s-a reluat parcă mai repede în acest an, profitând de temperaturile suportabile de la mijlocul lunii ianuarie. Joi, 15 ianuarie, Geografii ar fi trebuit să întâlnească Someșul, unul din adversarii tradiționali, dar am aflat că această echipă s-a retras. În consecință, de la ora 19.30, pe terenul CMC 1, Geografii au jucat cu Gloria B. (nu ne-am lămurit dacă B. vine de la Bistrița, Buzău sau de la altceva), echipă nou-înscrisă în campionat. Noii adversari n-au evoluat tocmai rău, dar au fost trădați de prestația slabă a portarului lor iar pe final, fără rost, tensiunea a atins punctul culminant după un fault al lui Eugen Ciobanu (pentru care jucătorul geografilor a primit cartonaș galben), un jucător advers sărind nejustificat la bătaie, motiv pentru care a fost ”gratulat” cu cartonașul roșu. Altfel, meciul a curs liniștit spre o victorie a geografilor, pentru care s-au prezentat următorii: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Andrei Kökeinyesdi, Raularian Rusu, Iulian Doroftei, Cosmin Gorga, Horea Ionuț Meleg, Cătălin Palfi, Dan Zaharia. Cum Gloria B. a avut doar șase jucători, Geografii au avut trei rezerve, jucându-se 5+1.
Partida a fost decisă încă din prima repriză. După o degajare a lui Paul Șofron, Dan Zaharia a reluat cu capul, cu boltă, și a deschis scorul, profitând și de neatenția portarului advers. Cătălin Palfi a mai punctat de două ori până la pauză, în vreme ce Gloria B. s-a evidențiat prin câteva șuturi, respinse de Paul Șofron, și o bară.
A doua repriză a început cu un gol antologic, degajarea lui Paul Șofron din poartă-n-poartă surprinzându-l pe portar: 4-0. La acest scor, Geografii s-au mai relaxat, adversarii s-au mai enervat și au început să atace mai serios. După încă o bară, ei au reușit să reducă din diferență cu un șut la vinclu, din unghi. Spre final, tensiunea a crescut nejustificat, intrările fiind tot mai ”tari”. Geografii au înscris tot prin Cătălin Palfi, adversarii au reușit un gol spectaculos, cu călcâiul, dar la 5-2 s-au petrecut evenimentele care i-au lăsat cu un om în minus. Astfel, în prelungiri, același Cătălin Palfi (golgeterul zilei) a stabilit scorul final: 6-2.
Geografii mai adună trei puncte și continuă lupta pentru o poziție pe podium.
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu