"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

marți, 7 octombrie 2014

Un succes categoric: Geografii - DIMA ZORILOR 5-0 (2-0)

Duminică, 5 octombrie, de la ora 21, Geografii au repurtat o victorie la un scor neașteptat de sever, 5-0, în fața echipei DIMA ZORILOR, care în sezonul precedent a evoluat cu o divizie mai sus (în fost divizie D) și s-a clasat onorabil, pe la jumătatea clasamentului. Nu la fel de onorabil s-au prezentat și duminică, pe terenul CMC 1, unde problema învingătorului nu s-a pus nicio clipă. Geografii au evoluat cu: Paul Șofron - Eugen Ciobanu, Raularian Rusu, Ionuț Oprea, Cosmin Gorga, George Deac, Alexandru Solomon, Cătălin Palfi. Suporter/spectator: Dan Zaharia (accidentat). Cum adversarii au venit doar șase, s-a jucat 5+1 iar geografii au avut două rezerve.
Chiar la prima fază a meciului, Cosmin Gorga a deschis scorul după ce toată echipa a atins balonul, pasa decisivă aparținându-i lui George Deac. Geografii au avut apoi o serie de ratări și un posibil gol (neacordat de arbitru) al lui Cătălin Palfi. Diferența s-a majorat spre sfârșitul primei reprize, prin reușita spectaculoasă al lui George Deac, care a preluat în careul advers o minge aruncată de Paul Șofron și a trimis cu capul peste portarul celor de la DIMA ZORILOR, Alex Ferencz, ieșit neinspirat.
În repriza a doua, lucrurile au curs în aceeași direcție. Alexandru Solomon a finalizat un contraatac, apoi Cătălin Palfi și-a intrat în rol și a punctat de două ori. În afara golurilor, au mai fost și alte oportunități de a înscrie, ratate de Cătălin Palfi, Alexandru Solomon, Raularian Rusu (bară), și un penalty clar la un fault în careu al lui Alex Ferencz asupra lui Eugen Ciobanu, pe care arbitrul nu l-a văzut. Cei de la DIMA ZORILOR au avut la rândul lor câteva ocazii de a înscrie măcar golul de onoare, dar Paul Șofron și barele laterale (în două rânduri) s-au opus.
În acest meci a lăsat de dorit și fair-play-ul, din partea ambelor echipe, dar până la urmă jocul s-a terminat fără incidente (și fără cartonașe). Geografii s-au impus clar și meritat, având în Cosmin Gorga un conducător de joc de excepție.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu