"Geografii" pe net

"Geografii" au activat din 2009 până în 2015 în campionatul de fotbal pe teren sintetic "Fair Play". În primul sezon, Geografii au încheiat pe locul 13 în divizia H, iar în sezonul 2010-2011 echipa a ocupat un onorabil loc 4 în aceeaşi divizie. Ca urmare a restructurării campionatului, în sezonul 2011-2012 Geografii au evoluat în divizia F, unde au terminat pe locul 9. În sezonul 2012-2013, numărul de echipe dintr-o divizie s-a redus de la 20 la 14 iar Geografii au încheiat pe locul 5, după play-off. Datorită unei noi comprimări a numărului de divizii, Geografii au evoluat în divizia E în sezonul 2013-2014, terminând pe poziția a patra. Reducerea campionatului la patru divizii din sezonul 2014-2015 a făcut ca Geografii să joace în divizia D, încheind acest campionat pe locul 6. Echipa a avut la bază cadrele didactice de la Facultatea de Geografie a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, a căror activitate fotbalistică, cu îndelungată tradiţie, a cunoscut o efervescenţă în ultimii ani, ca urmare a numărului tot mai mare de cadre didactice, iubitoare a sportului şi mişcării, dar mai ales datorită domnului profesor Dănuţ Petrea, decanul facultăţii, care i-a catalizat pe cei dornici de practicarea fotbalului. În timp, echipa a mai pierdut dintre aderenţii iniţiali, care treptat au fost înlocuiţi cu studenţi, masteranzi şi absolvenţi ai Facultăţii de Geografie.

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Echitabil: Geografii - GRIGO 2-2 (1-2)

Partidă foarte echilibrată, vineri, 12 octombrie, de la ora 18.30, pe terenul CMC 2, între geografi și GRIGO, o echipă nou-înscrisă de tineri (adolescenți), care a lăsat o impresie foarte bună. Geografii s-au prezentat cu un efectiv de 9 jucători: Paul Șofron - Mădălin Petcu, Raularian Rusu, Horea Ionuț Meleg, Iulian Doroftei, Marin Ilieș, George Deac, Ionuț Moldovan și Adrian Șelever. Adversarii, în schimb, au venit doar 6, astfel că am ”experimentat”, fără voia noastră, în premieră, sistemul 5+1 pe teren (și trei rezerve).
Meciul a început excelent pentru geografi: la prima fază, la o aruncare de la margine, Adrian Șelever a reluat cu capul pe lângă portarul adormit al adversarilor. Ne-am crezut, ca de obicei, prea repede învingători, iar cei de la GRIGO au demonstrat în scurt timp că nu au venit să piardă, atacând consistent poarta noastră. Doar paradele lui Paul Șofron ne-au salvat, pentru o vreme, de gol, care însă a venit în cele din urmă, dar dintr-o fază discutabilă - atacantul advers, întins pe jos, reluând cu mâinile balonul în poartă, fără ca arbitrul să observe. Înainte de pauză, GRIGO a preluat conducerea după un șut senzațional, la vinclu.
În a doua parte, Geografii au dominat jocul, dar n-au reușit să și finalizeze. Rând pe rând, au ratat Marin Ilieș (inclusiv o bară), Adrian Șelever (reluare în bară), Horea Meleg (bară), Ionuț Moldovan. Adversarii au avut la rândul lor câteva oportunități pe contraatac, dar s-au ”stins” încetul cu încetul spre sfârșitul partidei. Geografii au reușit în fine egalarea printr-o execuție de la distanță a lui George Deac, iar în ultimele minute au forțat victoria, fără succes.
După cum s-a desfășurat partida, ambele echipe se pot declara mulțumite cu egalul. Cei de la GRIGO, mult mai tineri, au excelat la capitolul viteză, îndeosebi în prima repriză, când ne-au surprins deseori, mai ales că spațiile au fost largi, cu atât de puțini jucători pe teren. În a doua parte, nu i-au mai ținut ”bateriile” și pe final Geografii s-ar fi putut impune, dacă ar fi avut un plus de precizie la finalizare.

Un comentariu: